leat^[1] sn [At: URECHE, L. 133 / V: let / Pl: ~uri (1, 2) și leți (3) / E: slv лѣто cf veleat] 1 (Înv; asr; liv) An. 2 (Înv; asr; liv) Dată. 3 (Fig) Vremuri. 4 (Fig) Timp. 5 (Fig) Vechime. 6 (Fig) Secol. 7 (Pop) Număr total al soldaților recrutați într-un anumit an Si: contingent. 8 (Pop; îe) A fi (de) (un) (același) ~ cu cineva A fi de aceeași vârstă cu cineva. 9 (Pex) Subunitate militară. 10 (Pan) Generație. 11 (Fam; îoc deșcă) Fiecare dintre soldații unui contingent nou. 12 (Pex) Soldat. 13 (Pex) Termen de adresare pentru un soldat Si: răcan, recrut. corectat(ă)

LEAT², leaturi, s. n. (Învechit și arhaizant) 1. An. În primăvara leatului opt sute douăzeci și unu, luna lui mărțișor. C. PETRESCU, A. R. 192. Pe o culme mai semeață a acelei coaste sta, pe la leatul 1508, cetățuia lui Dracea Armașul din Mănești. ODOBESCU, S. A. 83. 2. (Popular) Contingent. V-a luat leatul la oaste, nu? GALAN, Z. R. 31. După dînșii cot la cot Suiam orbiș, noi leatul tot. COȘBUC, P. II 41. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vîrstă, a fi de-o seamă.

LEAT ~uri n. 1) înv. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Pământului în jurul Soarelui; an. 2) Contingent în armată. ◊ A fi ~ cu cineva a fi de aceeași vârstă cu cineva. [Monosilabic] /<sl. lĕato

leat n. 1. număr ce arată data anului: au cumpărat la leat 1812 o hirtă de loc AL.; 2. dată preciză: câte degete am la mâini ’s tot leaturi de păgâni POP.; 3. în graiul soldățesc: cel ce a intrat în armată odată cu altul, soldat din acelaș an (în opozițiune cu deșcă). [Slav. LĬETO, an].

leat (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. lĕto, etate, an, timp; rus. lĕto, vară. V. letopiseț, veleat). Vechĭ. Data unuĭ an: la leatu 1504. Azĭ. Fam. S. m., pl. lețĭ. Soldat intrat în oaste odată cu altu (contemporan, camarad): tu eștĭ leat cu mine; ĭa stăĭ, măĭ leat! Soldat prost: treceaŭ niște lețĭ.

leat¹ (an; contingent) (înv., pop.) s. n., pl. leaturi

leat² (an, contingent) s. n., pl. leaturi

leat (an, contingent) s. n., pl. leaturi

LEAT s. v. an, contingent.

leat s. v. AN. CONTINGENT.

leat (leaturi), s. n. – 1. An, dată. – 2. Recrutare, contingent. – 3. Recrut, răcan. – 4. Soldat care aparține aceluiași contingent cu altul, camarad. Sl. lĕto (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 351; Cihac, II, 167). Din forma de „a data documentele” sl. vŭ lĕto „în anul”, provine veleat (var. înv. văleat), s. n. (dată; loc, termen; viață). – Comp. letopiseț, s. n. (cronică, anale), din sl. lĕtopisĭcĭ. Cf. îndelete.

a fi leat cu cineva expr. a fi de aceeași vârstă cu cineva.