lamă³ sf [At: (a. 1805) GRECU, P. 68 / Pl: ~me / E: ngr λάμμα] (Grî; rar) 1 Parte luminoasă a unei picturi, realizată în arta veche cu un strat subțire de culoare deschisă. 2-3 (Pex) Vopsea de culoare (albă sau) cu tentă deschisă.

lamă¹ sf [At: NEGULICI / Pl: ~me / E: fr lame] 1 Placă subțire de metal, de material plastic etc., cu diverse utilizări în tehnică Si: (rar) lamină (1). 2 (Pan) Obiect de metal, de lemn etc., cu forma unei plăci de grosime uniformă și mult mai mică decât lățimea și lungimea. 3 (Îvr) Bandă metalică subțire Si: (rar) lamină (2). 4 (Spc; șîs ~ de ras) Plăcuță dreptunghiulară, subțire și de obicei cu tăișuri pe ambele laturi, care se montează la un aparat de bărbierit. 5 Parte metalică și tăioasă a unui instrument Si: tăiș, (pop) limbă. 6 Plăcuță subțire de sticlă pe care se așază substanțele ce urmează a fi examinate la microscop. 7 Formație anatomică osoasă sau cartilaginoasă, plată și subțire. 8 Strat foarte subțire de lichid, liber sau cuprins între doi pereți. 9 (Rar) Undă. 10 (Reg) Parte ascuțită a șurubelniței Si: (pop) gură.

LAMĂ¹, lame, s. f. 1. Foaie subțire de metal, cu diverse întrebuințări. Lamă de oțel. ◊ Fig. Printre scîndurile țintuite în ferestre pătrundeau lame reci de vînt. DUMITRIU, B. F. 151. Din pupilele lor, două lame de oțel albăstrui urmăresc năruirea munților. BOGZA, C. O. 183. ◊ Lamă de ras = placă metalică dreptunghiulară, subțire, de obicei cu două tăișuri, care se adaptează la un aparat de ras. 2. Parte metalică a unui instrument tăios; limbă. Lamă de cuțit. ▭ Cînd a izbit cu tîrnăcopul în pămîntul moale de sub picioare, lama și capul fierului au intrat cu totul în clisă. PREDA, Î. 159. E ceru-ntunecat ca o pădure în care luna, nici pe jumătate, Lucește ca o lamă de secure. D. BOTEZ, P. O. 29. 3. Placă mică și subțire de sticlă, pe care se pun substanțele ce urmează a fi examinate la microscop. 4. Strat de lichid foarte subțire, liber sau cuprins între doi pereți.

LAMĂ¹ s.f. 1. Foaie metalică subțire. 2. Limba (unui cuțit, a unei custuri), fierul, partea de metal tăioasă a unui obiect. 3. Bucată subțire de sticlă pe care se așază substanțele care trebuie examinate la microscop. 4. Strat foarte subțire de lichid. [< fr. lame, it. lama].

LAMĂ¹ s. f. 1. foaie metalică subțire. 2. limba (unui cuțit), partea de metal tăioasă a unui obiect. 3. bucată subțire de sticlă pe care se așază substanțele ce trebuie examinate la microscop. 4. strat foarte subțire de lichid. 5. val marin provocat de furtună. (< fr. lame)

LAMĂ¹ ~e f. 1) Parte ascuțită a unui instrument, a unei unelte de tăiat sau a unei arme albe; ascuțiș; tăiș; custură. 2) Placă dreptunghiulară de oțel, foarte subțire, de obicei cu două tăișuri, care se adaptează la un aparat de ras. 3) Placă mică și subțire de sticlă pe care se așază materialele ce urmează a fi examinate la microscop. [G.-D. lamei] /<fr. lame

lamă f. 1. bucată de metal, lată și subțire: lamă de oțel; 2. fierul unei arme sau al unui instrument tăios (=fr. lame).

1) *lámă f., pl. e (fr. lame, d. lat. lámina și lamna, lamă; it. lama. V. lamelă, laminez, lamură). Drug metalic lat: lamă de plumb, de oțel. Limbă, partea care împunge saŭ taĭe la cuțit, la sabie ș. a.: lamele de Toledo eraŭ renumite odinioară. Lamă de ras, lamă foarte supțire care se fixează într’un mîner și servește la ras barba (inventată de Gheorghe Wolcott Gillette, născut în 1855 la Fond du Lac, Wisconsin, Statele Unite, și mort la 1932).

bloc-lamă s. n. Bloc înalt, paralelipipedic, cu lățimea foarte mică în raport cu lungimea sa ◊ „Între pilonii de înaltă tensiune și dealurile vechi ale Clujului, silueta câtorva din blocurile-lamă ale cartierului Grigorescu.” Sc. 20 III 65 p. 3 (din bloc + lamă; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 326)

lamă s. f., g.-d. art. lamei; pl. lame

lamă s. f., g.-d. art. lamei; pl. lame

lamă (placă, mamifer) s. f., g.-d. art. lamei; pl. lame

LAMĂ s. 1. v. tăiș. 2. v. pânză.

LAMĂ s. 1. ascuțiș, limbă, tăiș, (pop.) custură, pană, plasă, tăiuș, (înv. și reg.) ascuțit, (reg.) leafă, (fig.) buză. (~ a unui cuțit, a unui briceag.) 2. pînză, tăiș. (~ ferăstrăului, a coasei. )

lamă (lame), s. f. – 1. Tablă, foaie, placă de metal. – 2. Partea metalică tăioasă a unui instrument. – 3. Foiță fină metalică (de ras). Fr. lame, parțial prin intermediul ngr. λάμα. Este omonim cu lama, s. m. (conducător religios), din fr. lama; și cu lamă, s. f. (zool.) din fr. lama.

lamă, lame s. f. 1. gumă de mestecat în formă de placă subțire. 2. (tox.) lamă de ras folosită la porționarea dozelor de cocaină sau heroină ce urmează a fi inhalate.

a da cu lama expr. (intl.) a tăia buzunarele cuiva în încercarea de a fura.

a umbla cu lama expr. (intl.) a tăia cu iscusință buzunarele cuiva în încercarea de a fura.

lame, brice și carice expr. de toate pentru toți, tot ce vrei și ce nu vrei.