O definiție pentru lăutări

2) lăutărésc v. intr. Trăĭesc ca lăutar.

Intrare: lăutări
lăutări
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) lăutări lăutărire lăutărit lăutărind singular plural
lăutărește lăutăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) lăutăresc (să) lăutăresc lăutăream lăutării lăutărisem
a II-a (tu) lăutărești (să) lăutărești lăutăreai lăutăriși lăutăriseși
a III-a (el, ea) lăutărește (să) lăutărească lăutărea lăutări lăutărise
plural I (noi) lăutărim (să) lăutărim lăutăream lăutărirăm lăutăriserăm, lăutărisem*
a II-a (voi) lăutăriți (să) lăutăriți lăutăreați lăutărirăți lăutăriserăți, lăutăriseți*
a III-a (ei, ele) lăutăresc (să) lăutărească lăutăreau lăutăriră lăutăriseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)