11 definiții pentru jurui (făgădui)

JURUÍ1, juruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A făgădui, a promite în mod solemn. ♦ A făgădui ca soț (sau soție). ♦ Refl. A se lega prin jurământ. – Din magh. gyürüzni „a logodi”.

JURUÍ1, juruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A făgădui, a promite în mod solemn. ♦ A făgădui ca soț (sau soție). ♦ Refl. A se lega prin jurământ. – Din magh. gyürüzni „a logodi”.

JURUÍ1, juruiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A făgădui în mod solemn, a promite să faci pe voie cuiva sau să dai cuiva ceva. V. jura. Mai bine i-ai da partea pe care i-ai juruit-o. SADOVEANU, P. M. 74. Îți mărturisesc greșeala me și îți juruiesc că de acum nu voi mai face aceste răle lucruri. KOGĂLNICEANU, S. 115. (Cu pronunțare regională) Îmi giuruise, că m-așteaptă, Plîngînd mi-a spus-o fata, zău! PĂUN-PINCIO, P. 58. ♦ A făgădui (de soție). Mi-au fost juruită mie Din mica copilărie. SEVASTOS, C. 279. ♦ Refl. A se lega prin jurămînt. Cine-a zice Nițu vine Da-i-aș tot ce am pe mine; Cine-a zice c-a venit Da-i-aș ce m-am juruit. ALECSANDRI, T. 1577.

juruí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. juruiésc, imperf. 3 sg. juruiá; conj. prez. 3 să juruiáscă

juruí (a făgădui, a roti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. juruiésc, imperf. 3 sg. juruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. juruiáscă

JURUÍ vb. v. angaja, făgădui, îndatora, însărcina, jura, logodi, obliga, promite.

A JURUÍ ~iésc tranz. 1) (bunuri materiale) A promite în mod public și solemn. 2) (tineri pentru căsătorie) A făgădui de soț sau soție. /<ung. gyürüzni

A SE JURUÍ mă ~iésc intranz. A se angaja prin jurământ; a se jura. /<ung. gyürüzni

juruí v. 1. a promite solemn: juruiește-i cerul și pământul CR.; 2. a se devota. [V. jurà].

juruĭésc v. tr. (d. jur 2). Promit solemn. V. refl. Mă promit solemn, mă consacrez: s’a juruit călugăriiĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

juruí vb. v. ANGAJA. FĂGĂDUI. ÎNDATORA. ÎNSĂRCINA. JURA. LOGODI. OBLIGA. PROMITE.

Intrare: jurui (făgădui)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) jurui juruire juruit juruind singular plural
juruiește juruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) juruiesc (să) juruiesc juruiam juruii juruisem
a II-a (tu) juruiești (să) juruiești juruiai juruiși juruiseși
a III-a (el, ea) juruiește (să) juruiască juruia jurui juruise
plural I (noi) juruim (să) juruim juruiam juruirăm juruiserăm, juruisem*
a II-a (voi) juruiți (să) juruiți juruiați juruirăți juruiserăți, juruiseți*
a III-a (ei, ele) juruiesc (să) juruiască juruiau jurui juruiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

jurui (făgădui)

  • 1. învechit regional A promite în mod solemn.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: făgădui 3 exemple
    exemple
    • Mai bine i-ai da partea pe care i-ai juruit-o. SADOVEANU, P. M. 74.
      surse: DLRLC
    • Îți mărturisesc greșeala me și îți juruiesc că de acum nu voi mai face aceste răle lucruri. KOGĂLNICEANU, S. 115.
      surse: DLRLC
    • cu pronunțare regională Îmi giuruise, că m-așteaptă, Plîngînd mi-a spus-o fata, zău ! PĂUN-PINCIO, P. 58.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A făgădui ca soț (sau soție).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • Mi-au fost juruită mie Din mica copilărie. SEVASTOS, C. 279.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv A se lega prin jurământ; a se jura.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • Cine-a zice Nițu vine Da-i-aș tot ce am pe mine; Cine-a zice c-a venit Da-i-aș ce m-am juruit. ALECSANDRI, T. 1577.
        surse: DLRLC

etimologie: