junghietură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 142 / V: ~ghe~ / P: ~ghi-e~ / Pl: ~ri / E: junghia + -tură] 1 (Pop) Înjunghietură. 2 Junghi (2). 3 (Atm) Articulație a coloanei vertebrale cu baza craniului. 4 (Pex) Gât. 5 (Înv) Animal înjunghiat, adus ca jertfă.

JUNGHIETURĂ, junghieturi, s. f. (Și în forma junghetură) 1. Junghi (1). Cu florile să-l ștergeți De junghieturi. TEODORESCU, P. P. 391. 2. (Uneori determinat prin «gîtului») Articulația coloanei vertebrale cu baza craniului; p. ext. grumaz, gît. Dacă m-ar vedea că răsfoiesc o carte, jupînul Mielu Gușă mi-ar frînge junghietura gîtului. STANCU, D. 379. Capul îi bănănăia intr-o parte și într-alta, de parcă își rupsese junghetura. ISPIRESCU, L. 106. S-a plecat scurt cu bărbia-n piept, parcă i-a trosnit junghetura. CARAGIALE, S. U. 49. – Variantă: junghetură s. f.

JUNGHIETURĂ ~i f. 1) v. JUNGHI. 2) pop. Articulația coloanei vertebrale cu baza craniului. /a junghia + suf. ~ătură

junghetură sf vz junghietură

JUNGHETURĂ s. f. v. junghietură.

junghetură f. 1. încheietura gâtului cu trunchiul corpului: a’și frânge junghetura; 2. durere împungătoare.

junghetúră f., pl. ĭ (d. lat. *jŭngŭlatura, îld. *jŭgŭlatura, d. júgulum, gît. V. jug, juncțiune). Locu de juncțiune al gîtuluĭ cu trupu la ceafă: a căzut și șĭ-a rupt junghetura gîtuluĭ. Junghĭ, durere împungătoare.

junghietură (pop.) (desp. -ghi-e-) s. f., g.-d. art. junghieturii; pl. junghieturi corectat(ă)

junghietură (pop.) (-ghi-e-) s. f., g. d. art. junghieturii; pl. junghieturi

junghietură s. f. (sil. -ghi-e-), g.-d. art. junghieturii; pl. junghieturi

junghietură

JUNGHIETURĂ s. (MED.) înjunghietură, înțepătură, junghi, (pop.) stricnitură, (grecism înv.) nixis, (fig.) săgeată, săgetătură, (pop. fig.) tăietură, (Simte o ~ în regiunea intercostală.)

JUNGHIETURĂ s. înjunghietură, înțepătură, junghi, (pop.) stricnitură, (grecism înv.) nixis, (fig.) săgeată, săgetătură, (pop. fig.) tăietură. (Simte o ~ în regiunea intercostală.)

JUNGHETURĂ s. v. gât, grumaz.

junghetură s. v. GÎT. GRUMAZ.^[1] modificată