joacă sfs [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / E: juca] 1 Joc (1). 2 Glumă. 3-4 Jucărie (2-3). 5 Distracție copilărească. 6 (Îlav) În ~ În glumă. 7 (Îs) ~ de copil Lucru foarte simplu. 8 (Reg; îe) ~ca aduce tărbaca Adeseori petrecerile se termină cu bătăi.

JOACĂ s. f. Joc (1), distracție (copilărească). A joacă sunau clopoțeii, Chemînd din adîncuri copiii. BANUȘ, B. 47. Se opri să privească joaca zgomotoasă a copiilor, în jurul unui bazin circular de unde trimiteau corăbioare cu pînză și bărci cu motor sacadat. C. PETRESCU, A. 328. Cu ea copile și soții de joacă, În lumea ei sălbatec se răsfață. EMINESCU, L. P. 157.

JOACĂ f. Distracție (a copiilor) lipsită de griji; joc. /v. a (se) juca

JOACĂ s.f. (Mold.) Joc. [Băiatul] feace o gioacă cu alți cuconi. DOSOFTEI, VS; cf. CANTEMIR, IST. Variante: gioaică (CANTEMIR, IST.). Etimologie: juca.

joacă f. joc: la treabă și la joacă POP. [Țras din juca].

joácă (oa dift.) f., fără pl. (d. joc). Fam. Joc. zburdălnicie: joaca sparge cojoaca (Prov.).

joacă s. f.

joacă s. f.

joacă s. f.

JOACĂ s. 1. joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbânțuială, zbânțuire, zbânțuit, zbânțuitură, zburdare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbânț, zburdă. (N-a fost de cât o ~ de copii.) 2. v. amuzament.

JOACĂ s. 1. joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbînțuială, zbînțuire, zbînțuit, zbînțuitură, zburdare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbînț, zburdă. (N-a fost decît o ~ de copii.) 2. amuzament, distracție, (înv.) zăbavă. (Dragostea nu e o ~.)