3 definiții pentru jăcui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

jăcui v vz jefui

JĂCUI vb. (Mold.) A jefui, a prăda. A: Prădînd și jăcuind. URECHE. De averile lor și de viață i-au jecuit. NCCD, 238 ; cf. VARLAAM.; PRAV.; DOSOFTEI, VS; MOLITVENIC (sec, XVII); PSEUDO-COSTIN, 20v: AXINTE URICARIUL; CANTEMIR, HR.; PSEUDO-MUSTE; NECULCE. ◊ Fig. Voiu lua hotarăle limbilor și virtutea lor voiu jecui. DP, 27v. // B: Jăcuiră toată tabăra. BIBLIA (1688). Variante: jecui (VARLAAM: PRAV.; MOLITVENIC (sec. XVII; AXINTE URICARIUL; NCCD, 238; PSEUDO-COSTIN, 20v; CANTEMIR, HR. Etimologiș: jac + suf. -ui. Cf. ucr. žakuvati, magh. zsákolni. Vezi și jac, jăcaș, jăcuire. Cf. l o t r i, t î l h u i.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

jăcuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

Intrare: jăcui
jăcui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.