IUȚEALĂ, iuțeli, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune. ◊ Loc. adv. Cu iuțeala fulgerului = extrem de repede, fulgerător. 2. Gust înțepător, usturător, picant. 3. Mânie; violență. – Iuți + suf. -eală.

iuțeală sf [At: PANN, E. I, 41/13 / V: ~țală / Pl: ~eli / E: iuți + -eală] 1 Gust înțepător Si: iuțime (1). 2 Gust picant Si: iuțime (2). 3 (Fig) Mânie. 4 (Fig) Vigilență. 5 (Fig) Viteză. 6 (Fig) Grabă. 7 (Înv; îs) Cai de ~ Cai de curse. 8 (Olt) Arsuri la stomac. 9 (Îlav) Cu ~la fulgerului Extrem de repede.

IUȚEALĂ, iuțeli, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune. ◊ Loc. adv. Cu iuțeala fulgerului = extrem de repede, fulgerător. 2. Gust înțepător, pișcător, picant. 3. Mânie; violență. – Iuți + suf. -eală.

IUȚEALĂ, iuțeli, s. f. 1. Viteză (mare), repeziciune. Dete drumul frînghiei, care se lăsă în jos cu mare iuțeală. ISPIRESCU, L. 89. Dar numai iuțeală și gură de furnică ar trebui să aibi ca să poți apuca, alege și culege niște flecuștețe ca aceste. CREANGĂ, P. 263. Holera începuse a secera, mai întîi slab... pe urmă cu o iuțeală grozavă. NEGRUZZI, S. I 291. ◊ Loc. adv. Cu iuțeala fulgerului (sau a glonțului) = extrem de repede, fulgerător. [Vulturul] se rotea mîndru, liniștit, deodată se repezea cu iuțeala glonțului; nu înșfăca decît puici voinice și cocoși odoleni. CAMILAR, TEM. 131. Cu iuțeala fulgerului îi trecu prin minte toate durerile satului pe care el le simțise zeci și zeci de ani. BUJOR, S. 170. 2. Însușirea de a fi iute la mînie; violență. Despre iuțeală, mînie și posăcie. PANN, P. V. III 12. 3. (Rar) Gust iute, picant.

IUȚEALĂ ~eli f. 1) Viteză mare cu care se mișcă cineva sau ceva; grabă cu care se efectuează o acțiune. ◊ Cu ~eala fulgerului foarte repede. 2) Caracter iute. 3) Senzație gustativă înțepătoare, picantă. /a iuți + suf. ~ală

iuțeală f. 1. mare repeziciune; 2. fig. vehemență.

ĭuțeálă f., pl. elĭ. Calitatea de a fi ĭute, rapiditate: ĭuțeala unuĭ tren. Calitatea de a fi ardeĭat: ĭuțeala muștaruluĭ. – Vechĭ și ĭuțime.

iuțală sf vz iuțeală corectat(ă)

iuțeală s. f., g.-d. art. iuțelii; pl. iuțeli

iuțeală s. f., g.-d. art. iuțelii; pl. iuțeli

iuțeală s. f., g.-d. art. iuțelii; pl. iuțeli

iuțeală, -țeli.

IUȚEALĂ s. 1. v. viteză. 2. v. grabă. 3. v. sprinteneală.

IUȚEALĂ s. 1. rapiditate, repeziciune, viteză, (livr.) celeritate, (rar) velocitate. (~ de deplasare a unui mobil.) 2. grabă, rapiditate, repezeală, repeziciune, viteză, zor, (rar) grăbire, (înv. și pop.) repejune. (A făcut ceva în mare ~.) 3. agerime, agilitate, repeziciune, sprinteneală, suplețe, ușurință, vioiciune, (astăzi rar) sprintenie, (înv.) sprintinătate. (~ în mișcări.)