11 definiții pentru istoric (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico.

istoric, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 17/1 / Pl: ~ici, ~ice / E: lat historicus, fr historique, it istorico] 1 a Care aparține istoriei Si: (înv) istoricesc (1). 2 Privitor la istorie Si: (înv) istoricesc (2). 3 a Care a intrat în istorie Si: (înv) istoricesc (3). 4 a Important pentru istorie Si: (înv) istoricesc (4). 5 a (Îoc imaginar, inventat, fabulos) Care s-a întâmplat în realitate. 6 a (Îoc antediluvian, preistoric) Care s-a petrecut în timpuri cunoscute, (relativ) de curând. 7 a (Îs) Nume ~ Nume celebru în istorie. 8 a (D. romane) Cu subiect din istorie. 9 a Bazat pe istorie, ca metodă de cunoaștere. 10 smf Autor al unor opere sau studii istorice (2) Si: istor (1), istoriograf (2), istornic (1). 11 smf (Prc) Istoriograf. 12 smf Specialist în istorie Si: istor (2), istoriograf (3), istornic (2). 13 sns Expunere a unui eveniment, a trecutului unei instituții, societăți etc., în mod simplu și în ordinea în care s-au produs faptele sau în care s-au succedat fazele. 14 sf (Înv) Istorie (1).

ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică, este luată sub ocrotirea statului. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico.

ISTÓRIC2, istorici, s. m. Persoană care face studii istorice, savant specialist în domeniul istoriei; istoriograf. [Bălcescu] s-a dovedit literat eminent, istoric iscusit. SADOVEANU, E. 49. Istoricii din acel veac Se dau de la dreptate-n laturi. COȘBUC, P. II 251. Cei dintîi istorici au fost poeți. BĂLCESCU, O. I 60.

ISTÓRIC s.m. Specialist în istorie; istoriograf. [< lat. historicus].

ISTÓRIC, -Ă I. adj. 1. care ține de domeniul istoriei, referitor la istorie; (p. ext.) deosebit de important pentru dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. 2. care se schimbă în cursul istoriei. 3. corespunzător faptelor din istorie; real. 4. cronologic. II. s. n. expunere a unui fapt, a unui eveniment etc. în mod amănunțit. III. s. m. specialist în istorie; istoriograf. (< fr. historique, lat. historicus, it. istorico)

ISTÓRIC2 ~ci m. Specialist în istorie. /<lat. historicus, fr. historique

istoric a. ce ține de istorie. ║ m. cel ce scrie istoria. ║ n. narațiune amănunțită: a face istoricul unei chestiuni.

*istóric, -ă adj. (vgr. ῾istorikós, lat. historicus). Din istorie, al istoriiĭ: fapte istorice. Timpurĭ istorice, a căror povestire e confirmată de documente (în opoz. cu timpurĭ fabuloase orĭ preistorice). Personagiŭ istoric, care a existat; romanț, dramă istorică, ale căreĭ personagiĭ îs luate din istorie, deși cele maĭ multe detaliĭ îs inventate. Nume istoric, nume celebru în istorie. S. m. și f. Persoană care scrie istorie: Tucidide și Tacit aŭ fost celebri istoricĭ. S. n., pl. e. Narațiune, expunere maĭ scurtă: a face istoricu uneĭ științe. Adv. În mod istoric: asta nu se poate susținea istoric.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ISTÓRIC s., adj. 1. s. istoriograf, (înv.) izvoditor. (Un mare ~.) 2. adj. (înv.) istoricesc. (Evenimente ~.) 3. adj. v. cronologic. 4. v. memorabil.

ISTORIC s., adj. 1. s. istoriograf, (înv.) izvoditor. (Un mare ~.) 2. adj. (înv.) istoricesc. (Evenimente ~.) 3. adj. cronologic, diacronic, evolutiv. (Expunere ~ a faptelor.)

Intrare: istoric (s.m.)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • istoric
  • istoricul
  • istoricu‑
plural
  • istorici
  • istoricii
genitiv-dativ singular
  • istoric
  • istoricului
plural
  • istorici
  • istoricilor
vocativ singular
  • istoricule
  • istorice
plural
  • istoricilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

istoric, -ă (persoană) istorică

  • 1. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • [Bălcescu] s-a dovedit literat eminent, istoric iscusit. SADOVEANU, E. 49.
      surse: DLRLC
    • Istoricii din acel veac Se dau de la dreptate-n laturi. COȘBUC, P. II 251.
      surse: DLRLC
    • Cei dintîi istorici au fost poeți. BĂLCESCU, O. I 60.
      surse: DLRLC

etimologie: