17 definiții pentru instrumentație

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INSTRUMENTAȚIE, instrumentații, s. f. 1. Repartizare a sonorităților unei compoziții orchestrale pe diferite instrumente. 2. Ramură a științei muzicale care se ocupă cu descrierea particularităților instrumentelor. 3. Operație de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol. – Din fr. instrumentation.

instrumentație sf [At: HOGAȘ, M. N. 86 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr instrumentation, ger Instrumentation] 1 (Muz) Orchestrație. 2 (Imp) Ansamblu de instrumente. 3 Ramură a teoriei muzicale care se ocupă cu descrierea particularităților instrumentelor și cu folosirea lor în orchestră și în compoziție. 4 (Teh) Extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol.

INSTRUMENTAȚIE, instrumentații, s. f. 1. Etapă în procesul de creație a unei piese muzicale pentru orchestră, în care autorul repartizează ceea ce revine spre executare fiecărui instrument în parte. 2. Ramură a științei muzicale care se ocupă cu descrierea particularităților instrumentelor. 3. Operație de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol. – Din fr. instrumentation.

INSTRUMENTAȚIE, instrumentații, s. f. 1. Etapă în procesul de creație a unei piese muzicale pentru orchestră, în care autorul repartizează ceea ce-i revine spre executare fiecărui instrument în parte. O instrumentație bizară, din concertul căreia nu lipsea nici piculina... nici contrabasul. HOGAȘ, M. N. 86. 2. Ramură a științei muzicale care se ocupă cu descrierea amănunțită a particularităților fiecărui instrument muzical, în vederea folosirii lui în compoziție și în orchestră. 3. Operație de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol.

INSTRUMENTAȚIE s.f. 1. Etapă în procesul de creație a unei piese muzicale pentru orchestră, în care autorul repartizează ceea ce revine fiecărui instrument în parte. ♦ Ramură a muzicii care se ocupă de descrierea particularităților fiecărui instrument. 2. Extragere a unei unelte sau a unei piese rămase din întîmplare într-un puț de petrol. [Gen. -iei. / cf. fr. instrumentation].

INSTRUMENTAȚIE s. f. 1. repartizare a sonorităților unei compoziții orchestrale pe diferite instrumente; orchestrație. 2. ramură a muzicii care studiază posibilitățile tehnice și expresive ale instrumentelor muzicale. 3. ansamblu de instrumente sau de aparate care echipează o instalație (de rafinare). (< fr. instrumentation)

INSTRUMENTAȚIE ~i f. Mod de aranjare a unor grupuri de instrumente într-o orchestră pentru executarea unei piese muzicale; orchestrație. /<fr. instrumentation

instrumentațiune sf vz instrumentație

instrumentați(un)e f. modul cum e dispusă partea instrumentală a unei piese muzicale.

*instrumentațiúne f. (d. instrumentez; fr. -entation). Modu cum e dispusă partea instrumentală a uneĭ bucățĭ muzicale, orhestrațiune. – Și -áție și -áre.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

instrumentație (desp. -ți-e) s. f., art. instrumentația (desp. -ți-a), g.-d. art. instrumentației; pl. instrumentații, art. instrumentațiile (desp. -ți-i-)

instrumentație (-ți-e) s. f., art. instrumentația (-ți-a), g.-d. art. instrumentației; pl. instrumentații, art. instrumentațiile (-ți-i-)

instrumentație s. f. (sil. -ți-e), art. instrumentația (sil. -ți-a), g.-d. art. instrumentației; pl. instrumentații, art. instrumentațiile (sil. -ți-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INSTRUMENTAȚIE s. v. orchestrație.

INSTRUMENTAȚIE s. (MUZ.) orchestrare, orchestrație.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

instrumentație 1. Ansamblul cunoștințelor privitoare la posibilitățile tehnice și expresive ale instrumentelor* muzicale. Conturându-se ca o disciplină independentă în cadrul studiului sistematic al muzicii, începând cu prestigiosul Tratat al lui Berlioz (1844), i. înregistrează o necontenită evoluție datorată resurselor în continuă îmbogățire ale instr. tradiționale precum și introducerii de noi instr. Tratatele de i. mai cuprind și unele noțiuni de acustică* (legate de modul de producere a sunetelor la diferite instr. și de particularitățile lor de construcție), considerații istorice despre apariția și evoluția fiecărui instr., exemple practice de folosire a instr. (extrase din partituri* muzicale) precum și noțiuni de combinare a instr. În cadrul orch., acestea făcând propriu-zis obiectul orchestrației*. Sin.: teoria instrumentelor. 2. Felul în care este tratat un instr. Într-o compoziție (1) muzicală – scriitura instr. a acestuia – ținând seama de posibilitățile specifice ale respectivului instr. 3. Realizarea unei partituri muzicale prin notarea exactă (prealabilă) a instr. participante și obținerea unor combinații sonore judicios calculate.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

INSTRUMENTÁȚIE (< fr.) s. f. 1. Operație ce constă în a atribui unui instrument determinat execuția unei fraze muzicale sau a mai multora; nu coincide cu orchestrația; de mare importanță în urmă cu două secole, utilizată și acum pentru a transcrie o lucrare concepută inițial pentru alt instrument sau grup de instrumente. 2. Ansamblul operațiilor care se execută la o sondă, în scopul lichidării urmărilor unor accidente tehnice care au provocat blocarea găurii de sondă (ex. extragerea cablurilor sau a pieselor scăpate ori rămase în gaura de sondă).

Intrare: instrumentație
instrumentație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • instrumentație
  • instrumentația
plural
  • instrumentații
  • instrumentațiile
genitiv-dativ singular
  • instrumentații
  • instrumentației
plural
  • instrumentații
  • instrumentațiilor
vocativ singular
plural
instrumentațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • instrumentațiune
  • instrumentațiunea
plural
  • instrumentațiuni
  • instrumentațiunile
genitiv-dativ singular
  • instrumentațiuni
  • instrumentațiunii
plural
  • instrumentațiuni
  • instrumentațiunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

instrumentație, instrumentațiisubstantiv feminin

  • 1. Repartizare a sonorităților unei compoziții orchestrale pe diferite instrumente. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote O instrumentație bizară, din concertul căreia nu lipsea nici piculina... nici contrabasul. HOGAȘ, M. N. 86. DLRLC
  • 2. Ramură a științei muzicale care se ocupă cu descrierea particularităților instrumentelor. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. Operație de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese rămase accidental într-un puț de petrol. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 4. Ansamblu de instrumente sau de aparate care echipează o instalație (de rafinare). MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.