inepție sf [At: CĂLINESCU, E. O. II, 133 / Pl: ~ii / E: fr ineptie] 1-2 (Vorbă sau) faptă prostească. 3 Absurditate.

INEPȚIE, inepții, s. f. Faptă sau vorbă stupidă, prostească, lipsită de logică, de bun simț; prostie, stupiditate, absurditate.

INEPȚIE s.f. Vorbă sau faptă ineptă; prostie, tîmpenie; stupiditate; absurditate. [Gen. -iei. / cf. fr. ineptie, lat. ineptia].

INEPȚIE s. f. vorbă, faptă ineptă; prostie; stupiditate; absurditate. (< fr. ineptie, lat. ineptia)

INEPȚIE ~i f. Faptă sau vorbă ineptă; absurditate; stupiditate. [G.-D. inepției] /<fr. ineptie, lat. ineptia

inepție f. 1. caracterul celui inept; 2. vorbă sau faptă absurdă.

*inepțíe f. (fr. ineptie, lat. inéptia). Incapacitate, prostie. Faptă saŭ vorbă de om inept.

inepție s. f., art. inepția, g.-d. art. inepției; pl. inepții, art. inepțiile (desp. -ți-i-)

inepție s. f., art. inepția, g.-d. art. inepției; pl. inepții, art. inepțiile

inepție s. f., art. inepția, g.-d. art. inepției; pl. inepții, art. inepțiile

INEPȚIE s. v. prostie.

INEPȚIE s. dobitocie, idioțenie, idioție, imbecilitate, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tîmpenie, (înv.) prostăticie. (A spus o mare ~.)