13 definiții pentru individ

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INDIVÍD, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană privită ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. 2. Ființă de origine animală sau vegetală privită ca unitate distinctă a speciei din care face parte; exemplar dintr-o categorie de ființe. – Din fr. individu, lat. individuum.

INDIVÍD, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană privită ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. 2. Ființă de origine animală sau vegetală privită ca unitate distinctă a speciei din care face parte; exemplar dintr-o categorie de ființe. – Din fr. individu, lat. individuum.

individ, ~ă smf [At: BĂLCESCU, M. V. 2/15 / Pl: ~izi, ~e / E: fr individu, lat individuum] 1 Ființă de origine vegetală sau animală privită ca unitate distinctă a speciei din care face parte. 2 Exemplar dintr-o categorie de ființe. 3 Persoană privită ca o unitate distinctă Si: ins. 4-6 (Prt) Om (necunoscut,) (suspect sau) vrednic de dispreț. 7 (Înv; îe) A face pe ~ul A se purta urât.

INDIVÍD, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană (privită ca o unitate distinctă de alte persoane); ins. Fericirea individului nu se poate înfăptui fără fericirea generală a societății. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 383, 5/1. Astăzi nobleța are ca argument calitățile intelectuale și sufletești ale individului. SADOVEANU, C. 34. ♦ (Peiorativ) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. Mă faci să vorbesc singură cu toți indivizii... C. PETRESCU, C. V. 116. Atîți oameni onorabili au fost înșelați cu nerușinare de acest individ suspect. BART, E. 286. 2. Fiecare ființă vie (privită ca o unitate distinctă a speței din care face parte); exemplar dintr-o categorie de ființe, purtător al însușirilor acelei categorii.

INDIVÍD, -Ă s.m. și f. 1. Persoană considerată ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect; om demn de dispreț. 2. Ființă vie considerată ca unitate deosebită a speței căreia îi aparține. [< fr. individu, cf. lat. individuus – indivizibil].

INDIVÍD, -Ă s. m. f. 1. persoană considerată izolat în raport cu colectivitatea; ins. ◊ (peior.) om necunoscut, suspect. 2. ființă animală sau vegetală privită aparte, în raport cu specia căreia îi aparține. 3. (mat.) unitate statistică. (< fr. individu, lat. individuus)

INDIVÍD ~zi m. 1) Organism având o existență proprie și considerat ca unitate distinctă față de specia din care face parte; exemplar. 2) Persoană considerată ca unitate particulară, distinctă față de toate celelalte persoane; ins; cetățean. 3) fig. peior. Persoană necunoscută care trezește neîncredere; om suspect. /<fr. individu, lat. individuus

individ m. 1. orice ființă organizată (animal sau vegetal), considerată în raport cu specia ei; 2. bărbat sau femeie, persoană luată în parte; 3. om necunoscut sau pe care nu vrem a-l cunoaște: ce vrea acest individ?.

*indivíd m., pl. (fr. individu, s. lat, in-dividuus, -a, -um, indivizibil). Ființă (animală saŭ vegetală) în raport cu specia, ins. Persoană considerată izolat în raport cu o colectivitate. Fam. Om indeterminat pe care nu vreĭ să-l numeștĭ și de care vorbeștĭ cu dispreț: cine-ĭ individu ăsta?

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INDIVÍD s. 1. v. persoană. 2. cap, ins, om, persoană, (fig.) căciulă. (Câte 500 de lei de ~.) 3. v. unitate statistică.

INDIVID s. 1. chip, față, figură, ins, om, persoană, (pop.) creștin, suflet, (Ban. și Transilv.) nat, (înv.) ipochimen, obraz, (fam.) mutră, tip, (peior.) creatură, specimen. (Am întîlnit acolo mulți ~ cunoscuți.) 2. cap, ins, om, persoană, (fig.) căciulă. (Cîte 5 lei de ~.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

individ suspect și fără domiciliu expr. (glum., înv.) student.

Intrare: individ
substantiv masculin (M5)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • individ
  • individul
  • individu‑
plural
  • indivizi
  • indivizii
genitiv-dativ singular
  • individ
  • individului
plural
  • indivizi
  • indivizilor
vocativ singular
  • individule
  • individe
plural
  • indivizilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

individ, indivizisubstantiv masculin
indivi, individesubstantiv feminin

  • 1. Persoană privită ca unitate distinctă față de alte persoane. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Fericirea individului nu se poate înfăptui fără fericirea generală a societății. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 383, 5/1. DLRLC
    • format_quote Astăzi nobleța are ca argument calitățile intelectuale și sufletești ale individului. SADOVEANU, C. 34. DLRLC
    • 1.1. peiorativ Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Mă faci să vorbesc singură cu toți indivizii... C. PETRESCU, C. V. 116. DLRLC
      • format_quote Atîți oameni onorabili au fost înșelați cu nerușinare de acest individ suspect. BART, E. 286. DLRLC
  • 2. Ființă de origine animală sau vegetală privită ca unitate distinctă a speciei din care face parte; exemplar dintr-o categorie de ființe. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: exemplar
  • 3. matematică Unitate statistică. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.