iertaș sn [At: CHEST. IV, 99 / Pl: ? / E: mg irtás] (Reg) Loc defrișat de curând, în mijlocul unei păduri Si: (reg) iertăoaie.

iertaș, iertașuri, s.n. – (reg.) Teren de pe care au fost tăiați copacii; curătură, laz, oaș. Loc defrișat, transformat în teren arabil: „Oamenii puneau foc în jurul copacilor ca să se usuce și să-i taie, ca să-și facă iertaș” (Odobescu, 1973). ♦ (top.) Iertașul, pădure și fânașe în loc. Cufoaia, Stoiceni, Vima Mare (Vișovan, 2008). – Din magh. irtás (MDA).

iertaș, -uri, s.n. – Teren de pe care au fost tăiați copacii; curătură, laz, oaș. Loc defrișat, transformat în teren arabil: „Oamenii puneau foc în jurul copacilor ca să se usuce și să-i taie, ca să-și facă iertaș” (Odobescu 1973). Iertașul, pădure în Cufoaia. – Din magh. irtás.