iederă sf [At: ANON. CAR. / V: ed~, ~re, (reg) ia~, iadără / E: ml hedera] (Bot) 1 Plantă agățătoare sau târâtoare din familia arabiaceelor, cu frunze verzi strălucitoare și cu flori mici, galbene-verzui, cultivată ca plantă decorativă (Hedera felix). 2 Smirdar (Rhododendron kotschyi). 3 Saschiv (Vinca herbaceea). 4 (Îc) ~-albă Arbust din familia timeleaceelor cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pieloase și flori albe-gălbui, aglomerate în capitule (Daphne blagayana). 5 (Îc) ~- cu-cinci-foi Viță de Canada (Paothenocissus quinquefolia). 6 (Îc) ~-căprească Planta (Hedera arborea). corectat(ă)

IEDERĂ, iederi, s. f. Plantă agățătoare cu frunze verzi strălucitoare, care se fixează puternic pe ziduri sau pe trunchiul arborilor; se plantează adesea în scopuri decorative (Hedera). Am paseri multe și felurite. De ici din portița încununată cu iederă, hai să le privim. GÎRLEANU, L. 9. Uriașe păduri ce-și lăsau cortinele grele de iederi și de liane pînă pe țărmuri îi treceau pe dinaintea ochilor. ANGHEL, PR. 43. Este drept că viața-ntreagă, Ca și iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă. EMINESCU, O. I 133.

IEDERĂ ~e f. Arbust agățător, cu frunze verzi, lucioase și persistente, și cu flori mici, galbene-verzui (cultivat deseori ca plantă decorativă). [G.-D. iederei] /<lat. hedera

iederă t. plantă totdeauna verde, cu foi late și lucitoare, care se cațără pe stânci și pe ziduri umede (Hedera helix). [Lat. HEDERA].

ĭéderă f., pl. e (lat. hĕdĕra, it. édera, pv. edra, vfr. ierre, nfr. lierre [din l’ierre], sp. hiedra, pg. hera). O plantă agățătoare ale căreĭ fructe negre seamănă a bace (hédera helix). – Scris și ederă.

ederă¹ sf vz iederă

iadără sf vz iederă

iaderă sf vz iederă

iedere sf vz iederă

*éderă, V. ĭederă.

iederă s. f., g.-d. art. iederei; pl. iedere

iederă s. f., g.-d. art. iederei; pl. iedere

iederă s. f. (sil. ie-), g.-d. art. iederei; pl. iedere

iederă s. f., pl. iederi

iederă, gen. iederei

iederă, -re.

IEDERĂ s. v. smirdar.

iederă s. v. SMIRDAR.

iederă s. f. – 1. Plantă agățătoare cu frunze verzi strălucitoare (Hedera helix). – 2. Varietate de rododendron (Rhododendron Kotschyi). – 3. Varietate de saschiu Vinca minor. – Mr. eadiră, megl. iadră. Lat. hĕdera (Pușcariu 763; Candrea-Dens., 806; REW 4092; DAR), cf. it. edera, fr. lierre, prov. edra, sp. hiedra, port. hera.

iederă, (iadără), s.f. – (bot.) Plantă agățătoare cu frunze verzi, strălucitoare (Hedera helix): „Viță verde iadăra” (refren în colindele maramureșene). Se folosește în medicina populară pentru nădușală, dureri de picioare, contra zburăturii (isterie, halucinație), la fracturi. Fetele se spală cu ea, ca să le crească părul. Lăstarii conțin o substanță colorantă (galbenă, cafenie), folosită la vopsit (Borza 1968: 82). Simbolizează permanența, veșnicia și nemurirea sufletului, deoarece este verde tot anul (Evseev 2001). – Lat. hedera.

iedera, joc* popular românesc, întâlnit în Banat, cu ritm* binar* și mișcare vioaie. Melodia executată vocal.

HEDERA L., IEDERĂ, fam. Araliaceae. Gen originar din sudul Europei, nordul Africii și Asia, cuprinde 7 specii, arbuști agățători. Tulpina se fixează de arbori sau alte obiecte de sprijin cu ventuzele de pe rădăcinile aeriene. În lipsa suporților devine tîrîtoare. Frunze simple, coriacee, persistente, glabre, lucioase, digitat-nervate, verzi, – partea superioară mai închisă și cu nervații accentuate, cea inferioară mai deschisă și nervație mai puțin accentuată -, cu marginile întregi, ovate – pe lujerii floriferi – și dințate sau lobate – pe cei vegetativi; lamina, de cele mai, multe ori mai scurtă decît pețiolul. Flori albe sau galbene, dispuse în umbele. Fruct, bacă neagră, cca 5 mm diametru.

Hedera helix D. Specie care înflorește toamna. Flori (corolă cu petale pubescente, largi, la bază trunchiate,; pe tip 5, albe-verzui) dispuse în umbele globuloase, pe pedunculi pubescenți. Fructe negre, drupe baciforme. Frunze mici, pieloase, persistente, simple, glabre, lucioase, alterne, dințaț-nervate, verzi, cu marginile întregi, ovate, pe lujerii floriferi și 3-5 lobi triunghiulari, pe cei vegetativi. Liană agățătoare sau tîrîtoare care se poate fixa cu rădăcinile sale adventive pe diferiți (suporți (arbori, stîlpi, ziduri) ce depășesc mult înălțimea de 15 m. Este exigentă față de căldură, degeră parțial, la temperaturi prea coborîte. Preferă soluri fertile și umede, rezistă la fum și gaze.