15 definiții pentru hulă (ocară)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

hu1 [At: TETRAEV. (1574) 249 / S și: (înv) gh~ / Pl: ~le / E: vsl хоула] (Pop.; îoc laudă) 1 Critică injurioasă. 2 Defăimare. 3 Bârfă. 4 Calomnie. 5 Ponegrire. 6 Batjocură. 7 Blasfemie. 8 (Ccr) Persoană vrednică de a fi hulită.

HÚLĂ1, hule, s. f. (Pop.) Ocară, injurie; ponegrire, calomnie; blasfemie. – Din sl. hula.

HÚLĂ1, hule, s. f. (Pop.) Ocară, injurie; ponegrire, calomnie; blasfemie. – Din sl. hula.

HÚLĂ1, hule, s. f. Ocară, injurie; defăimare, calomnie; blasfemie. Niște oameni care nu merită atîta hulă. REBREANU, R. I 38. Aicea nici o frunte sub sabia străină Nu vine să se plece în hulă și dispreț. BOLINTINEANU, O. 16. Numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale. ODOBESCU, S. I 106. Gîndește că prin hulele și strigările tale sparii pre astă femeie nevinovată. NEGRUZZI, S. I 161.

HÚLĂ1 ~e f. 1) Vorbă jignitoare; ofensă; injurie. 2) Act de profanare a unui lucru sau a unei ființe, considerate sfinte sau demne de respect deosebit; sacrilegiu. /<sl. hula

hulă f. 1. blestem; 2. bârfeală, calomnie: începură a băga multe hule asupra lui BĂLC.; 3. ocară: numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale OD. [Slav. HULA].

2) húlă f., pl. e (vsl. hula). Rar azĭ. Oprobriŭ, bîrfire, calomnie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

húlă s. f., g.-d. art. húlei; pl. húle

húlă (injurie, mișcare a mării, surpătură de munte) s. f., g.-d. art. húlei; pl. húle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HÚLĂ s. v. afront, bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, ponegreală, ponegrire, rușine, șoaptă, umilință.

hu s. v. AFRONT. BÎRFĂ. BÎRFEALĂ. BÎRFIRE. BÎRFIT. CALOMNIE. CALOMNIERE. CLEVETEALĂ. CLEVETIRE. CLEVETIT. DEFĂIMARE. DENIGRARE. DISCREDITARE. INJURIE. INSULTĂ. JIGNIRE. OCARĂ. OFENSĂ. PONEGREALĂ. PONEGRIRE. RUȘINE. ȘOAPTĂ. UMILINȚĂ.

Hulă ≠ laudă, panegeric


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

húlă (húle), s. f.1. Calomnie, ponegrire. – 2. Blasfemie, ocară. – 3. (Adj.) Mizerabil. Sl. chula (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 144; DAR; Conev 101), cf. bg. hul, sb., slov. hula, rus. chula.Der. hulnic, adj. (înv., defăimător); huli, vb. (a calomnia, a ponegri; a blasfemia; a disprețui), din sl. chuliti; hulitură, s. f. (înv., defăimare; înv., persecutare); hulenie, s. f. (înv., blasfemie); hulitor, adj. (calomniator); huligan, s. m. (om zdravăn, golan, derbedeu), primul sens prin confuzie cu găligan iar al doilea, împrumutat cu cuvîntul, din rus. chuligan; huliganism, s. n. (tulburare a ordinii și moralei publice).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

húlă, hule s. f. (Pop.) 1. (În opoziție cu laudă) Vorbă prin care se hulește; critică injurioasă, defăimare, bârfeală; calomnie. 2. (Sens biblic) Cuvânt injurios rostit la adresa lui Dumnezeu și a celor sfinte, prin care se jignește măreția și puterea Lui; blasfemie. 3. Persoană vrednică de hulă; păcătos, de nimic. – Din sl. hula.

Intrare: hulă (ocară)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hu
  • hula
plural
  • hule
  • hulele
genitiv-dativ singular
  • hule
  • hulei
plural
  • hule
  • hulelor
vocativ singular
plural

hulă (ocară)

etimologie: