ham³ sn [At: PAMFILE, J. II, ap. DA ms / Pl: ~uri / E: ns cf han] Casă mare, nemobilată, nefolosită.

ham² sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: ham¹] 1 Bretele cu care se leagă copilul mic în spatele sau pe pieptul mamei. 2 (Olt) Împletitură de papură sau de cânepă în care se duce oala cu mâncare caldă la câmp.

ham¹ sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 254/6 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: mg srb ham] 1 Curele (uneori sfori groase) necesare pentru înhămarea animalului de tracțiune. 2 (Îe) A-și lua ~ul (și praștia) A-și asuma o răspundere. 3 (Îoc cal de călărie; îs) Cal de ~ Cal de tracțiune.

HAM², hamuri, s. n. (La pl. uneori cu aceeași valoare ca la sg.) Ansamblu format din curelele (sau frînghiile) necesare pentru a înhăma calul la un vehicul. Caii aveau hamuri negre. STANCU, D. 227. Un cal sur, uriaș, cu coastele proeminente și ochii întotdeauna umezi, căra această căruță – opintindu-se fără vlagă, în hamul cu zeci de petice. SAHIA, N. 65. Mergînd Duca-vv. într-o sanie cu doi cai... înhămați cu hamuri de tei, ocărît neîncetat de polonezii ce-l duceau, se opri puțin la Suceava. BĂLCESCU, O. I 186. ◊ Fig. Răbdăm poveri, răbdăm nevoi, Și ham de cai și jug de boi. COȘBUC, P. I 207. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și cea care se petrece după gîtul calului. ◊ Expr. A trage în ham = a trăi o viață grea, a o duce greu. ♦ (Precedat de prepoziții) Acțiunea calului de a trage vehiculele. Alese la o parte doi căluți pagi, care se împărecheau bine la umblet și erau cei mai buni la ham. SADOVEANU, B. 66. ◊ Cal de ham = (spre deosebire de cal de călărie) cal care trage la căruță sau la trăsură.

HAM² ~uri n. Ansamblu de curele sau de frânghii cu ajutorul cărora se înhamă calul la un vehicul. ◊ A trage în ~ a munci din greu. A pune ~urile a înhăma. /<ung. hám

ham n. (mai ales la pl. hamuri), toate curelele trebuincioase pentru înhămarea cailor, tacâm de cal: cal de ham, de trăsură, în opozițiune cu cal de șea, sau de călărie. [Ung. HÁM].

1) ham n., pl. urĭ (ung. hám, ham [d. vgerm. hamo, căpăstru], de unde și sîrb. ham, rut. hamy, hamurĭ). Toate curelele care se pun pe calu de căruță. Cal de ham, cal de căruță, de trăsură (în opoz. cu cal de călărie).

ham² s. n., pl. hamuri

ham² s. n., pl. hamuri

ham s. n., pl. hamuri

ham (hamuri), s. n. – Ansamblu de curele cu care se înhamă calul. Mag. hám (Miklosich, Fremdw., 92; Lambrior 375; Cihac, II, 504; Berneker 383; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. sb., ceh. ham, pol., rut. hamy. Cuvîntul mag. provine din v. germ. chamo, cf. it. camo, sp. camal. – Der. hămurar, s. m. (persoană care face hamuri); hămurărie, s. f. (șelărie); înhăma, vb. (a prinde la, a uni, a împerechea; refl., a se mulțumi cu o muncă istovitoare); înhămătură, s. f. (atelaj, prindere; apăsare, durere în piept); deshăma, vb. (a desface, a dezlega); hamut, s. n. (parte a hamului), din bg. hamut sau rus. chomut.

ham², s.n. (reg., înv.) casă mare, goală, nelocuită.

ham¹, s.n. (reg., înv.) coș de papură împletită în care se ducea mâncarea la câmp.

HAM sistem de echipare (v.).

ham, hamuri, s.n. – Ansamblu de curele cu care se înhamă calul: „Da’ cine știe câte tilegi și căruță o spart, câte hamuri și funii o rupt...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 241). – Din magh. hám (Șăineanu; Miklosich, Cihac, Berneker, DA, Galdi, cf. DER; DEX, MDA) < vgerm. chamo „căpăstru”, cf. it. camo, sp. camal (Scriban, DER).

ham, hamuri s. n. sutien.

a fi mâncat ca alba de ham expr. (pop.) a fi trecut prin multe, a fi experimentat / versat.

a ține în ham expr. a avea (pe cineva) la mână, a șantaja (pe cineva).