11 definiții pentru hăitaș (gonaci)

HĂITÁȘ2, hăitași, s. m. Om care, făcând gălăgie mare, stârnește vânatul din ascunzători și îl gonește spre vânători; gonaci. – Haită + suf. -aș.

HĂITÁȘ2, hăitași, s. m. Om care, făcând gălăgie mare, stârnește vânatul din ascunzători și îl gonește spre vânători; gonaci, gonaș, bătăiaș, hăitar, crainic (3). – Haită + suf. -aș.

HĂITÁȘ1, hăitași, s. m. Om care stîrnește vînatul din ascunzători și îl gonește spre vînători; gonaș, bătăiaș. A prăpădit două degete de la piciorul drept dintr-o degerătură, într-un an cînd a fost... purtat ca hăitaș în pădurea Vîrnăvenilor la o vînătoare boierească. GALAN, Z. R. 223. Glasul de corn tăcu, hăitașii trebuiau să pornească. SADOVEANU, O. I 63. – Pronunțat: hăi-.

hăitáș1 (gonaci) (reg.) s. m., pl. hăitáși

hăitáș (gonaci) s. m., pl. hăitáși

HĂITÁȘ s. bătăiaș, gonaci, gonaș, mânător, (reg.) ciocănaș, hăitar, (prin Mold.) botaș. (~ la o vânătoare.)

HĂITÁȘ ~i m. Persoană care gonește vânatul; gonaci. [Sil. hăi-taș] /haită + suf. ~aș

hăitaș m. Mold. hăitar: hăitașii mare foc aprind Al. [Ung. HAJTÁS].


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

HĂITAȘ s. bătăiaș, gonaci, gonaș, mînător, (reg.) ciocănaș, hăitar, (prin Mold.) botaș. (~ la o vînătoare.)

hăitáș, hăitași, (haitău, heitaș), s.m. – Gonaș; cel care alungă vânatul în calea vânătorilor. ♦ Hăitaș, top. în Rohia. ♦ (onom.) Hăitaș, Haitaș, nume de familie (22 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din haită (< magh. hajta „gonire, hăituire”) + suf. - (DEX); din magh. hajtas (MDA).

hăitáș, -i, (haitău), s.m. – 1. Gonaș. 2. Iaz care dirijează apa la o moară: „Și acolo, pe podul Miresii, era un hăitaș mare” (Bilțiu 1999: 139). Hăitaș, top. în Rohia-Lăpuș. – Din haită (< magh. hajta) + -aș.

Intrare: hăitaș (gonaci)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular hăitaș hăitașul
plural hăitași hăitașii
genitiv-dativ singular hăitaș hăitașului
plural hăitași hăitașilor
vocativ singular hăitașule, hăitașe
plural hăitașilor

hăitaș (gonaci)

  • 1. Om care, făcând gălăgie mare, stârnește vânatul din ascunzători și îl gonește spre vânători; crainic (3.).
    exemple
    • A prăpădit două degete de la piciorul drept dintr-o degerătură, într-un an cînd a fost... purtat ca hăitaș în pădurea Vîrnăvenilor la o vînătoare boierească. GALAN, Z. R. 223.
      surse: DLRLC
    • Glasul de corn tăcu, hăitașii trebuiau să pornească. SADOVEANU, O. I 63.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Haită + sufix -aș.
    surse: DEX '98 DEX '09