hămei² vr [At: NECULCE, ap. LET. II, 353/21 / V: (reg) hem~, him~ / Pzi:~esc / E: ns cf rs хамей] (Înv) 1 A se zăpăci. 2 A se ameți.

HĂMEI vb. (Mold.) A se zăpăci. Cu ceale cinsti și tefericii multe se hămeisă de nu se putea să se mai grijască nimica. NECULCE. Etimologie: hamei + suf. -i. Cf. b u i g u i (2), cebălui.

hemei² v vz hămei

himei v vz hămei²