hâtru, ~ă [At: N. COSTIN, ap. LET. I, 85/30 / Pl: ~i, ~e / E: vsl кытръ] 1-2 smf a (Om) glumeț, pus pe șotii. 3-4 smf, a (Om) înțelept. 5-6 smf, a (Om) viclean. 7 av Cu viclenie.

HÂTRU ~ă (~i, ~e) și substantival (mai ales despre persoane) 1) Care se orientează cu pricepere în orice situație (trăgând foloase); șiret; șmecher. 2) Care vădește inteligență; ager la minte; deștept; inteligent. /<ucr. chytryi

hâtru a. Mold. șiret: un hâtru bun de glume AL. [Slav. HYTRŬ].

hătru, ~ă a vz hâtru

HÎTRU, -Ă, hîtri, -e, adj. (Mold., Bucov., rar Transilv.) 1. Glumeț, mucalit, poznaș. Și-așa de multe judecăți avea popa, încît vrun amărît hîtru îl boteză «popa Bucluc», poreclă rămasă pînă la moarte. CAMILAR, N. I 332. Era bărbat sprîncenat și întunecos; hîtru, fără a zîmbi. SADOVEANU, M. C. 166. ◊ (Substantivat) Ne dase nume de curcani Un hîtru bun de glume. ALECSANDRI, P. III 437. 2. Isteț, deștept. Băietul în ruptul capului nu vrea să învețe carte, nefiind tocmai hîtru. ȘEZ. I 88. 3. Șiret, viclean. O țigancă foarte hîtră și înșălătoare. SBIERA, P. 108. ◊ (Adverbial) Rîde hîtru badea Toader; El știa ce o să iasă. BENIUC, V. 106. ◊ (Substantivat) Și motanul toarce-n sobă... Oare ce gîndește hîtrul de stă ghem și toarce-ntr-una? EMINESCU, O. I 48.

HÎTRU adj. (Mold.) 1. Deștept, iscusit. Atila . . . bărbat tare la inimă, hîtru la inimă, îndrăzneț. N. COSTIN. 2. Șiret, viclean. Așijderea și săracii aciia sînt hîtri, carii fiind sănătoși si nelipsiți, să fac că sînt bolnavi si săraci. BUCOAVNĂ 1775, 55^v; cf. NCCD, 248. Etimologie: ucr. hytryj. Vezi și hîtrie. Cf. c h i t i t¹ (2), o c o ș, răsăjduitor, sămăluitor; alnic, amăgelnic, amăgeu, balamut, celarnic, c e l u i t o r, hamiș, înceluitor, marghiol,, m ă i e s t r e ț, opăcitor, șugubăț (2), ș u v e a l n i c, t e l p i z.

hîtru, -ă adj. (vsl. hytrŭ, îndemănatic, hitryĭ, șiret, viclean V. împrohitesc). Mold. Fam. Șiret, poznaș: un hîtru bun de glume (Al. Peneș). – La Con. 265 și 281: a hotruluĭ știință, hotra ĭubire de sine.^[1]

hótru, V. hîtru.

hâtru (desp. hâ-tru) (reg.) adj. m., s. m., art. hâtrul, pl. hâtri; adj. f., s. f. hâtră, pl. hâtre

hâtru (hâ-tru) (reg.) adj. m., s. m., art. hâtrul, pl. hâtri, art. hâtrii; adj. f., s. f. hâtră, pl. hâtre

hâtru adj. m., s. m. (sil. -tru), art. hâtrul, pl. hâtri, art. hâtrii; f. sg. hâtră, g.-d. art. hâtrei, pl. hâtre

HÂTRU adj. v. ager, deștept, dibaci, glumeț, hazliu, inteligent, iscusit, isteț, îndemînatic, poznaș, priceput, șiret, șmecher, vesel, viclean.

Hâtru ≠ prost

hîtru adj. v. AGER. DEȘTEPT. DIBACI. GLUMEȚ. HAZLIU. INTELIGENT. ISCUSIT. ISTEȚ. ÎNDEMÎNATIC. POZNAȘ. PRICEPUT. ȘIRET. ȘMECHER. VESEL. VICLEAN.

hîtru (hîtră), adj. – Viclean, șmecher, șiret. – Megl. itru. Sl. chytrŭ (Cihac, II, 138; Conev 99), cf. bg. hităr, ceh. chytrý, rus. chytrĭ. – Der. hîtrie, s. f. (șiretenie).