HÂRTOP, hârtoape, s. n. 1. Adâncitură, groapă pe un drum. 2. Scobitură lungă și adâncă, de forma unei râpe prăpăstioase, formată de apă. [Pl. și: hârtopuri. – Var.: (pop.) vârtop s. n.] – Din sl. vrŭtŭpŭ.

hârtop sn [At: DOSOFTEI, V. S. 34 / V: hărloapă sf, hărtoapă sf, ~oapă sf hortoapă sf, hotroapă sf, vârtoapă sf, vâ~ / Pl: ~oape și (rar) ~uri / E: vsl врътъпъ] 1 Vizuină. 2 Grotă. 3 Groapă pe un drum. 4 Scobitură lungă și adâncă formată de o apă. 5 Râpă prăpăstioasă. 6 Afundătură în care cresc diferite ierburi. 7 Adâncitură în care s-a adunat apă. 8 Loc cu multe denivelări. 9 Pietriș care cade de pe munte la vale. 10 Poiană pe coastă. 11 Cantitate care se poate lua cu coasa, de jur-împrejur, de un cosaș.

HÂRTOP, hârtoape, s. n. 1. Adâncitură, groapă pe un drum. 2. Scobitură lungă și adâncă, de forma unei râpe prăpăstioase, formată de apă. [Pl. și: hârtopuri – Var.: (pop.) vârtop s. n.] – Din sl. vrŭtŭpŭ.

HÂRTOP ~oape n. 1) Adâncitură mare în pământ. 2) Loc înfundat între dealuri cu pante abrupte. /<sl. vrutupu

VÂRTOP s. n. v. hârtop.

hărloapă sf vz hârtop

hărtoapă sf vz hârtop

hârloapă sf vz hârtop

hârtoapă sf vz hârtop

hortoapă sf vz hârtop

hotroapă sf vz hârtop

vârtoapă sf vz hârtop

vârtop sn vz hârtop

vârtopă sf vz hârtop

vîrtoapă s.f. v. hîrtop.

vîrtop s.n. v. hîrtop.

VÂRTOP s. n. V. hârtop.

HÎRTOP, hîrtoape, s. n. 1. Adîncitură, groapă în drum. Roți de car, care nu se sfarmă în cele mai blestemate hîrtoape. CAMILAR, N. II 5. Nu mai vedea de e piatră sau hîrtop pe unde călca. BUJOR, S. 25. Luă calul de căpăstru și se lăsă la vale, prin hîrtoapele străzii. DUNĂREANU, CH. 7. 2. Scobitură adîncă, prelungită, de forma unei rîpe prăpăstioase, produsă de apă. Grindul cu semănăturile e al meu... Și-i drept să fac cu dînsul ce gîndesc. Să-l ar, să-l semăn, să-i umplu hîrtoapele. DAVIDOGLU, O. 70. Altă movilă este spre S, în marginea unei păduri și pe muchea unui hîrtop. ODOBESCU, S. II 174. – Pl. și: hîrtopuri (SADOVEANU, O. II 106). – Variantă: (popular) vîrtop (TEODORESCU, P. P. 516) s. n.

VÎRTOP s. n. v. hîrtop.

hîrtóp și (vechĭ) vîrtóp n., pl. oape (vsl. vrŭtŭpŭ și -opŭ, peșteră, grădină; bg. vurtop, anafor; rus. vertep, peșteră). Vechĭ. Ascunzătoare: vîrtop de tîlharĭ (Cor.). Azĭ. Văgăună, adîncătură (chear așa de mare în cît să adăpostească un sat): un cîmp, un drum plin de hîrtoape. – Hîrtoapă, vechĭ vîrtoapă, f., pl. e și opĭ. În nord și hotrop orĭ -oapă, pl. oape: O rămas pîntre hotroape cu oile cele ștĭoape. O rămas pe cele groape cu oile cele ștĭoape (Șez. 1922, 149 și 1927, 102). De aci și numele de familie Șotropa. În Serbia vîrtop (după bg.), anafor. V. groapă.

vîrtóp, V. hîrtop.

hârtop s. n., pl. hârtoape

hârtop s. n., pl. hârtoape

hârtop s. n., pl. hârtoape

hârtop, -toape.

HÂRTOAPE s. pl. hopuri (pl.), (Mold.) rătăcane (pl.), (Olt., Ban. și Munt.) șomârdoale (pl.). (Un drum plin de ~.)

HÎRTOAPE s. pl. hopuri (pl.), (Mold.) rătăcane (pl.), (Olt., Ban. și Munt.) șomîrdoale (pl.). (Un drum plin de ~.)

hîrtop (hîrtoape), s. n. – 1. Peșteră. – 2. Rîpă, groapă. – 3. Adîncitură; groapă pe un drum. – Var. hîrtoapă, vîrtop, vîrtoapă, hotrop, hotroapă. Mr. vîrtoapi. Sl. vrŭtŭpŭ (Cihac, II, 450; DAR), cf. bg. vărtop, sb., cr., slov., ceh. vertep.

hârtop, hârtoape, s.n. (reg.) 1. vizuină, bârlog, grotă. 2. râpă, ponor, crăpătură. 3. groapă adâncă cu apă, afundătură; mlaștină. 4. (la pl.) gropi cu noroi și apă pe un drum de țară, în care se înfundă roata căruței. 5. poiană pe o coastă de deal.