16 definiții pentru grotesc (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

grotesc, ~ă [At: ALECSANDRI, P. II 87 / Pl: ~ești / E: fr grotesque, it grottesca] 1 a Care este de un comic excesiv prin aspectul caricatural. 2 a Neobișnuit de caraghios Si: burlesc, ridicol. 3 a Bizar. 4 sn Categorie, ipostază estetică reflectând realitatea în forme fantastice, bizare, disproporționate, caricaturale. 5 sn Corp de literă de tipar fără piciorușe, format din arce și segmente de dreaptă de aceeași grosime. 6 sn Gen de ornamentație de origine romană, reintrodus în epoca Renașterii, constând într-o decorație fantastică, pictată sau sculptată, alcătuită din motive geometrice vegetale, animale și personaje (bizare) îmbinate cu arabescuri.

GROTÉSC, -Ă, grotești, adj., s. n. 1. Adj. Care este de un comic excesiv prin aspectul caricatural, neobișnuit de caraghios; ridicol, burlesc; bizar. ◊ (Substantivat, n.) Grotescul unei situații. ♦ (Substantivat, n.) Categorie, ipostază estetică reflectând realitatea în forme fantastice, bizare, disproporționate, caricaturale. 2. S. n. Corp de literă de tipar fără piciorușe, format din arce și segmente de dreaptă de aceeași grosime. – Din fr. grotesque.

GROTÉSC, -Ă, grotești, adj., s. n. 1. Adj. Care este de un comic excesiv prin aspectul caricatural, neobișnuit de caraghios; ridicol, burlesc; bizar. ◊ (Substantivat, n.) Grotescul unei situații. ♦ (Substantivat, n.) Categorie, ipostază estetică reflectând realitatea în forme fantastice, bizare, disproporționate, caricaturale. 2. S. n. Corp de literă de tipar fără piciorușe, format din arce și segmente de dreaptă de aceeași grosime. – Din fr. grotesque.

GROTÉSC2, -Ă, grotești, adj. (Mai ales în artele plastice și în arta dramatică) De un comic excesiv, care produce dezgust; neobișnuit de caraghios, de ciudat, de nenatural, de extravagant; bizar. Atitudine grotescă.Îndată după apariția grotescă a sălbaticului cu parul, abatele... văzu o fîntînă cu cumpănă. SADOVEANU, Z. C. 28. Țăranul, în scrierile sale, formează orizontul albastru pe care se profilează tipurile grotești ale clasei de sus. IBRĂILEANU, SP. CR. 148. ◊ (Substantivat, n.) A cădea în grotesc. Grotescul unei situații.

GROTÉSC, -Ă adj. De un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. // s.n. 1. Categorie estetică prin care se definește contrariul sublimului, caracterul a ceea ce este grotesc. 2. Gen de ornamentație de origine romană, reintrodus în epoca Renașterii, constând într-o decorație fantastică, pictată sau sculptată, alcătuită din motive geometrice vegetale, animale și personaje (bizare) îmbinate cu arabescuri. [Cf. fr. grotesque, it. grottesco < grotta – peșteră].

GROTÉSC, -Ă I. adj. de un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. II. s. n. 1. categorie estetică reflectând realitatea, contrar sublimului, în forme fantastice, bizare, monstruoase. 2. gen de ornamentație de origine romană, reintrodus în epoca Renașterii, din pictură sau sculptură decorativă cu figuri grotești. 3. literă de tipar fără piciorușe, din combinații cu arce și segmente de dreaptă. III. s. f. (teatru) gen de comedie. (< fr. grotesque, it. grottesco)

GROTÉSC2 ~scă (~ști) Care stârnește râsul; de un comic exagerat; burlesc. /<fr. grotesque, it. grottesco

GROTÉSC3 ~uri n. Categorie a esteticii, care reflectă realitatea în forme caricaturale, bizare, voit disproporționale. /<fr. grotesque, it. grottesco

grotesc a. 1. care imitează natura înt’un mod bizar; 2. fig. ridicul, extravagant: scenă grotescă. ║ n. ceeace-i grotesc, burlesc.

*grotésc, -éscă adj., pl. f. ștĭ și sce (it. grottesco, d. grotta, grotă, săpătură, cum se numeaŭ ruinele palatuluĭ luĭ Titu dezgropate la Roma și pe aĭ căror părețĭ eraŭ caricaturĭ). Ridicul pin aspect orĭ pin mișcărĭ. S. n. Ceĭa ce e grotesc. – Ca adv. grotește.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

grotésc1 adj. m., f. grotéscă; pl. m. și f. grotéști

grotésc adj. m., f. grotéscă; pl. m. și f. grotéști

grotesc, -tescă; tești pl. m. și f.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GROTESC adj. buf, burlesc, caraghios, caricatural, parodic, ridicol. (De un comic ~.)

Intrare: grotesc (adj.)
grotesc1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A78)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • grotesc
  • grotescul
  • grotescu‑
  • grotescă
  • grotesca
plural
  • grotești
  • groteștii
  • grotești
  • groteștile
genitiv-dativ singular
  • grotesc
  • grotescului
  • grotești
  • groteștii
plural
  • grotești
  • groteștilor
  • grotești
  • groteștilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

grotesc (adj.)

  • 1. Care este de un comic excesiv prin aspectul caricatural, neobișnuit de caraghios.
    exemple
    • Atitudine grotescă.
      surse: DLRLC
    • Îndată după apariția grotescă a sălbaticului cu parul, abatele... văzu o fîntînă cu cumpănă. SADOVEANU, Z. C. 28.
      surse: DLRLC
    • Țăranul, în scrierile sale, formează orizontul albastru pe care se profilează tipurile grotești ale clasei de sus. IBRĂILEANU, SP. CR. 148.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat neutru A cădea în grotesc. Grotescul unei situații.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.1. (și) substantivat neutru Categorie, ipostază estetică reflectând realitatea în forme fantastice, bizare, disproporționate, caricaturale.
      surse: DEX '09
      • diferențiere Categorie estetică prin care se definește contrariul sublimului, caracterul a ceea ce este grotesc.
        surse: DN
    • 1.2. (și) substantivat neutru Gen de ornamentație de origine romană, reintrodus în epoca Renașterii, constând într-o decorație fantastică, pictată sau sculptată, alcătuită din motive geometrice vegetale, animale și personaje (bizare) îmbinate cu arabescuri.
      surse: DN

etimologie: