granat² sm [At: PANȚU, PL.² / Pl: ~ați / E: nct] Plantă aromatică erbacee cu flori albe și galbene Si: (pop) iarbă-amară, matricea, poala-Sfintei-Marii, tarhon (Chrysanthemum parthenium). corectat(ă)

granat¹ sn [At: MARIAN, NU. 540 / V: gârn~, gren~, (2) gră~ / Pl: ~e / E: lat granatum] 1 (Pop) Rodie. 2 (Pop) Spilcuțe (Tanacetum balsamita). 3 Silicat natural de calciu, magneziu, fier, mangan, aluminiu sau crom, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau, în stare pură (de culoare roșie) ca piatră semiprețioasă.

GRANAT s.m. Plantă erbacee aromatică cu flori albe și galbene; rodie. [Var. granată s.f. / < it. granato, cf. lat. granatum].

GRANATĂ¹ s.f. v. granat.

GRANAT² s. m. plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și flori albe sau galbene. (< lat. granatum)

GRANAT² ~ți m. Plantă erbacee aromată, având frunze lobate și flori albe sau galbene, dispuse în capitule. /Orig. nec.

granat n. 1. piatră scumpă de coloare roșie; palat pardosit numai cu granaturi POP.; 2. plantă aromatică, crește prin tufișurile dela munți, uneori cultivată prin grădini (Pyrethrum parthenium). [Indirect din lat. GRANATUM].

*granát m. (lat. granatum. V. grenat). Rodiŭ. Piretru, ĭarbă amară, mătrice saŭ poala sfinteĭ Mariĭ, o plantă din familia compuselor (pyréthrum [chrysánthemum saŭ tanacétum] parthénium), aromatică și înrudită cu tarhonu. (Capitulele eĭ uscate și pisate ucid insectele. Crește și pin Dobrogea). S. n., pl. e. Grenat (pl. urĭ). O stofă de fir și de bumbac.

granat¹ (plantă) s. m., pl. granați

granată (rodie) (rar) s. f., g.-d. art. granatei; pl. granate

granat¹ (plantă) s. m., pl. granați

granat (bot. ) s. m., pl. granați

granată («rodie»)

granată, -te.

GRANAT s. (BOT.; Chrysanthemum parthenium) spilcuță, (reg.) bumbișor, firicică, mătrice, mătricea, mătriță, mușețel, năsturei (pl.), părăluțe (pl.), piretru, roman, romaniță, smirnă, spiculețe (pl.), tarhon, vetricea, creasta-cocoșului, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare, laba-gâștii, ochiul-boului, poala-Sfintei-Mării.

GRANAT s. (BOT.; Chrysanthemum parthenium) spilcuță, (reg.) bumbișor, firicică, matrice, matricea, mătriță, mușețel, năsturei (pl.), părăluțe (pl.), piretru, roman, romaniță, smirnă, spiculețe (pl.), tarhon, vetricea, creasta-cocoșului, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare, laba-gîștii, ochiul-boului, poala Sfintei-Mării.

granat², (granatir), s.m. – (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta-cocoșului, iarbă-amară, mușețel de grădină. ♦ (med. pop.) Se folosește contra durerilor de cap și de urechi (Borza, 1968: 47): „Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât” (Bârlea, 1924: 28; Ieud). – Et. nec. (DEX, MDA).

granat², (granatir), s.m. – (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta cocoșului, iarbă amară, mușețel de grădină. Se folosește în medicina populară contra durerilor de cap și de urechi (Borza 1968: 47): „Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât” (Bârlea 1924: 28; Ieud). – Et. nec. (MDA).

GRANÁT² (< lat. granatus) s. m. Plantă erbacee, aromatică, din familia compositelor, înaltă de 40-70 cm, cu frunze lobate și flori albe sau galbene dispuse în capitule (Chrysanthemum parthenium).