grămătic sm [At: CORESI, PS. 444 / V: (înv) gramatic² / Pl: ~ici / E: ngr γραμματικός] (Înv) 1 (În limbajul bisericesc) Dascăl. 2 Secretar (și contabil) într-o cancelarie domnească (sau boierească). 3 (Irn) Lingvist. 4 (Irn) Gramatician.

GRĂMĂTIC, grămătici, s. m. (Învechit) Scriitor într-o cancelarie publică sau particulară, servind în genere și ca secretar ori contabil. Slujba grămăticilor era să ție socotelile curții boierești. CARAGIALE, O. III 162. Știut-am să-nvăț scrisoare, Sîrbească și romînească, încît ajunsei de mic În casa mitropoliei cel mai isteț grămătic. HASDEU, R. V. 15.

GRĂMĂTIC ~ci m. (în evul mediu) Slujbaș la cancelaria domnească însărcinat cu scrierea uricelor; diac; uricar. /<ngr. grammatikós

grămătic m. 1. od., logofăt, scriitor; 2. contabil, secretar: grămătici vătafi de curte GHICA. [Gr. mod. GRAMMATIKÓS].

grămătíc m. (ngr. grammatikós). Vechĭ. Cîntăreț de biserică, dascăl. Elev care învăța carte la biserică. Contabil, logofăt, martalog, copist. V. diac.

gramatic² sm vz grămătic

grămătic (înv.) s. m., pl. grămătici

grămătic (înv.) s. m., pl. grămătici

grămătic (scrib; dascăl) s. m., pl. grămătici

GRĂMĂTIC s. v. cântăreț, dascăl, diac, paracliser, psalt, țârcovnic.

GRĂMĂTIC s. v. diac.

GRĂMĂTIC s. (IST.) diac, logofăt, pisar, scrib, scriitor, uricar. (~ în cancelariile domnești din țările române.)

grămătic s. v. CÎNTĂREȚ. DASCĂL. DIAC. PARACLISER. PSALT. ȚÎRCOVNIC.

grămătic (grămătici), s. m. – Secretar, scriitor de cancelarie. – Mr. grămătic. Ngr. γραμματιϰός (Murnu 27), cf. bg. gramatik. Sec. XVI., înv. – Der. gramatică, s. f. (ansamblu de reguli cu privire la modificarea cuvintelor), din ngr. γραμματιϰή (sec. XVII); gramatical, adj., din fr.; gramaticesc, adj. (gramatical), sec. XVII, înv.

grămătic, grămătici, s.m. – (înv.) Secretar într-o cancelarie boierească: „Vine Micu, grămăticu” (Antologie, 1980: 83; Sălsig). – Din ngr. ghrammatikós (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

grămătic, -i, s.m. – (înv.) Secretar într-o cancelarie boierească: „Vine Micu, grămăticu” (Antologie 1980: 83; Sălsig-Codru). – Din ngr. ghrammatikós.

GRĂMĂTÍC (< ngr.) s. m. (În Ev. med., în Țara Românească) Scriitor (secretar) într-o cancelarie domnească sau boierească. ◊ Mare g. sau velgrămătic = șef al cancelariei domnești; îndeplinea și funcția de secretar al domnului. În Moldova se numea diac (1).