13 definiții pentru ghicitoare (cimilitură)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GHICITOÁRE, ghicitori, s. f. Formulă (de obicei în versuri) prin care se enunță, metaforic, unele trăsături specifice ale unei ființe, ale unui lucru etc. care urmează să fie aflat, ghicit; cimilitură. Nu se exprima niciodată clar, ci parcă tot spunea ghicitori. GHEREA, ST. CR. II 54. Se strînseră toți... spuind la glume și la ghicitori. ISPIRESCU, L. 67. Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201.

GHICITOÁRE ~óri f. Creație populară, mai ales în versuri, în care se descrie în termeni metaforici o ființă, un obiect sau un fenomen ce trebuie identificat; cimilitură. /a ghici + suf. ~toare

ghicitoare f. enigmă: ghici ghicitoarea mea! (formula începătoare a cimiliturilor).

ghicitoáre (vest) și gî- (est) f., pl. orĭ (d. ghicesc). Vest. Cimilitură, enigmă, joc de cuvinte pin care se exprimă supt altă formă ceva pe care trebuĭe să-l ghiceștĭ, precum curelușă unsă pe supt pămînt dusă, adică „șarpele”. V. măĭestrie.

ghicitor, ~oare [At: BIBLIA (1688), 283 / Pl: ~i, ~oare / E: ghici + -itor] 1 smf (În superstiții) Persoană care ghicește (2) Si: (îvr) ghicitoreasă. 2 sf Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă metaforic un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora Si: ghicitură. 3 (Bot; reg) Brândușă de toamnă (Colchicum autumnale). 4 sf (Bot; reg) Măseaua-ciutei (Erythronium dens-canis).

GHICITÓR, -OÁRE, ghicitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitură. – Ghici + suf. -tor.

GHICITÓR, -OÁRE, ghicitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitură. – Ghici + suf. -tor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ghicitoáre2 (cimilitură) s. f., g.-d. art. ghicitórii; pl. ghicitóri

ghicitoáre (cimilitură) s. f., g.-d. art. ghicitórii; pl. ghicitóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GHICITOÁRE s. v. cimilitură.

GHICITOARE s. (rar) enigmă, (pop.) cimilitură, (Ban.) ciumelcitură.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

GHICITOARE (a ghici) Specie a literaturii populare, în versuri sau în proză, cu caracter alegoric, metaforic, în care se dau trăsăturile mai caracteristice ale unei ființe, lucru, fenomen etc., ce urmează a fi ghicite. Noțiunea de ghicitoare se identifică adesea în folclor cu cea de cimilitură. Patria ei, după M. Gaster, ar fi Orientul, iar originea ei se pierde în negura vremilor. Unii cercetători o derivă din limbajul secret al triburilor primitive, ea devenind mai tîrzim un joc distractiv, care solicită istețime, pentru a fi dezlegată. Ex, Cerceii Voichii În chimirul Stoichii (Fasolea) Țăndărușa bradului, Veselia satului. (Vioara) Criterii diferite sînt folosite de cercetători în clasificarea lor, ca, de exemplu, după obiectele și fenomenele ce se cer a fi dezlegate (copacul, casa, ploaia etc.) sau după domeniile în care se încadrează (mitologice, cosmologice, istorice, sociale etc.)

Intrare: ghicitoare (cimilitură)
ghicitoare1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghicitoare
  • ghicitoarea
plural
  • ghicitori
  • ghicitorile
genitiv-dativ singular
  • ghicitori
  • ghicitorii
plural
  • ghicitori
  • ghicitorilor
vocativ singular
plural

ghicitoare (cimilitură)

  • 1. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice.
    exemple
    • Nu se exprima niciodată clar, ci parcă tot spunea ghicitori. GHEREA, ST. CR. II 54.
      surse: DLRLC
    • Se strînseră toți... spuind la glume și la ghicitori. ISPIRESCU, L. 67.
      surse: DLRLC
    • Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Ghici + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09