18 definiții pentru galben (monedă)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GALBEN, -Ă, galbeni, -e, adj., s. n., s. m., s. f. 1. Adj. De culoarea aurului, a lămâii etc. Friguri galbene = boală contagioasă răspândită în țările tropicale, transmisă de o specie de țânțari și caracterizată prin febră și prin colorarea pielii în galben. Rasa galbenă = grup de popoare asiatice cu pielea de culoare galbenă-brună. ◊ Expr. (A se face sau a fi) galben ca ceara = (a deveni) foarte palid din cauza unei emoții sau a unei boli. (Substantivat, n.) A i se face (cuiva) galben înaintea ochilor = a-i veni (cuiva) amețeală, a i se face rău. ♦ (Despre fața omului sau despre alte părți ale corpului său; p. ext. despre oameni) Palid. ♦ (Despre părul oamenilor) Blond. ♦ (Despre părul sau culoarea cailor) Șarg. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între portocaliu și verde. ♦ Substanță, colorant, pigment care are culoarea descrisă mai sus. ◊ Galben de cadmiu = sulfură de cadmiu folosită ca pigment galben-oranj în pictură. Galben de crom = pigment galben-închis folosit la vopselele de ulei. Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obținerea verdelui. 3. S. m. Nume dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat și în Țările Române în Evul Mediu. 4. S. f. (În sintagma) Galbenă de Odobești = soi de viță-de-vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. [Var.: (pop.) galbin, -ă adj., s. n., s. m.] – Lat. galbinus.

galben, ~ă [At: TETRAEV. (1574), 245 / V: (reg) ~băn, ~bân, ~bin / Pl: ~i, ~e / E: ml galbinus] 1 a De culoarea aurului, a lămâii, a mălaiului. 2 a (Îc) ~ deschis sau ~pal Gălbui. 3 a (Îc) ~ închis De o nuanță galbenă (1) mai întunecată. 4 a (Pop; îs) ~ ca șofranul De o nuanță galbenă (1) intensă, aproape strălucitoare. 5 a (Îc) ~ verzui De o nuanță galbenă (1) care bate înspre verde-deschis. 6 sn Culoare fundamentală a spectrului solar, situat între portocaliu și verde. 7 av (Îe) A i se face (cuiva) ~ înaintea ochilor A-i veni (cuiva) amețeală, a i se face rău. 8 a (D. culoarea feței unei persoane sau d. părțile corpului; pex; d. oameni) Palid. 9 a (Îe) ~ de spaimă Care s-a făcut (brusc) palid din cauza unei spaime puternice. 10-11 a (Îe) A se face sau a fi ~ ca ceara (sau ca turta de ceară sau ca lămâia) A se face sau a fi palid din cauza unei boli sau a unei emoții. 12 a (Îc) Friguri ~e Boală contagioasă răspândită în țările tropicale, transmisă de o specie de țânțari, care se caracterizează prin febră și colorarea pielii în galben (2). 13 a (Irn; îe) ~ de gras Foarte slab și palid Si: străveziu Cf vânăt. 14 a (Îs) Rasă ~ă Grup de popoare care se caracterizează prin culoarea galben-brună a pielii. 15 a (D. părul oamenilor) Blond Si: (pop) bălan, plăvit. 16 a (D. părul sau culoarea cailor) Șarg. 17 smf Animal domestic cu părul șarg. 18 sm (Pex; reg) Cal șarg. 19 sm (Pop; în basme; ic) ~-de-soare Cal năzdrăvan. 20 Colorant, pigment galben (1). 21 sn (Prin metonimie; adesea precedat de prepozițiile „pe”, „în”, „cu”) Pe, în sau cu o haină, pânză, lucru etc. de culoare galbenă (1). 22 sn (Chm; îc) ~ de cadmiu Sulfură de cadmiu folosită ca pigment galben-oranj în pictură. 23 sn (Chm; îc) ~ de crom Pigment galben (1) folosit pentru obținerea verdelui. 24 sn (Chm; îc) ~ de anilină Paraaminoazobenzen. 25 sm Monedă de aur, de valori variabile. 26 sm (Spc; după țara de origine; îc) ~ venetic Galben (25) de Veneția. 27 sm (Spc; îc) ~ împărătesc Galben (25) austriac. 28 sm (Spc; îc) ~ olandez Galben (25) de Olanda. 29 sf (Îc) ~ă de Odobești Specie de viță de vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. 30 sf, sn (Îac) Vin obținut din galbenă (29) de Odobești. 31 sfp (Reg) Corcodușe. 32 a (Bot; îc) Lemn ~ Drăcilă (Berberis vulgaris). 33 smp (Înv) Impozit perceput în galbeni în țările române în sec. XVII. corectat(ă)

GALBEN, -Ă, galbeni, -e, adj., subst. 1. Adj. De culoarea aurului, a lămâii[1] etc. ◊ Rasă galbenă = grup de popoare care se caracterizează prin culoarea galbenă-brună a pielii. Friguri galbene = boală contagioasă răspândită în țările tropicale, transmisă de o specie de țânțari, caracterizată prin febră și prin colorarea pielii în galben (2). ◊ Expr. (A se face sau a fi) galben ca ceara = (a deveni) foarte palid din cauza unei emoții sau a unei boli. (Substantivat, n.) A i se face (cuiva) galben înaintea ochilor = a-i veni (cuiva) amețeală, a i se face rău. ♦ (Despre fața omului sau despre alte părți ale corpului său; p. ext. despre oameni) Palid. ♦ (Despre părul oamenilor) Blond. ♦ (Despre părul sau culoarea cailor) Șarg. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între portocaliu și verde. ♦ Substanță, colorant, pigment care are culoarea descrisă mai sus. ◊ Galben de cadmiu = sulfură de cadmiu întrebuințată ca pigment galben-oranj în pictură. Galben de crom = pigment galben-închis folosit la vopselele de ulei. Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obținerea verdelui. 3. S. m. Nume dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat și în țările românești. 4. S. f. (În sintagma) Galbenă de Odobești = specie de viță de vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. [Var.: (pop.) galbin, -ă adj., subst.] – Lat. galbinus. modificată

  1. În original, probabil incorect a lămâiei. cata

GALBEN2, galbeni, s. m. Veche monedă de aur străină, care a circulat și în țările romînești și al cărei curs a variat după timp și după țările de origine. Vestit era odată lăutarul! La zile mari, bătrîna-i alăută De cîte ori cu galbeni fu umplută Și-n loc de vin, cu aur plin paharul! IOSIF, P. 28. De-acolo mergînd mai departe, iaca se întîlnește și cu cățelușa, care acum era voinică și frumoasă, iară la gît purta o salbă de galbeni. CREANGĂ, P. 291. De primești, îți dau doi galbeni pe chila de grîu, pe loc. ALECSANDRI, T. I 348.

GALBEN3 ~i m. înv. Monedă de aur străină cu circulație și în Moldova în sec. XIX. /<lat. galbinus

galben a. 1. de coloarea soarelui sau a lămâii: galben ca făclia de galbenă ceară AL.; 2. galben la față, palid. [Lat. GALBINUS]. ║ n. coloarea galbenă. ║ m. 1. monedă de aur în valoare de 11 lei și 75 bani: galbeni împărătești adică austriaci. (V. ughiu, venetic) (lit. monedă galbenă); 2. cal galben: călare pe galbenul POP.

GALBIN, -Ă adj., s. n., s. m. v. galben.

GALBIN, -Ă adj., subst. v. galben.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

galben3 (substanță, colorant, pigment) s. n.

galben2 (monedă veche) s. m., pl. galbeni

galben1 adj. m., pl. galbeni; f. galbenă, pl. galbene

galben2 (monedă) s. m., pl. galbeni

galben (monedă) s. m., pl. galbeni

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

GALBEN adj., s. 1. adj. v. blond. 2. v. șarg. 3. adj. v. ofilit. 4. adj. v. palid. 5. s. (înv.) zimț. (I-a numărat o mie de ~.) 6. s. (înv.) ughi. (~ul era o monedă de aur.)

GALBEN adj., s. 1. adj. bălai, bălan, blond, (pop.) gălbior, (înv. și reg.) plăviț, (reg.) plăvai, plăvan, plăviu, (Ban.) băl. (Cu părul ~.) 2. adj. îngălbenit, ofilit, pălit, trecut, uscat, veșted, veștejit, (pop.) gălbenit, (reg.) pîhăvit, (Mold. și Bucov.) ugilit. (O plantă, o frunză ~.) 3. adj. îngălbenit, palid, (livr.) pal, (rar) pălit, (înv. și pop.) searbăd, (pop. și fam.) gălbejit, (pop.) pierit, spelb, (înv. și reg.) smolit, (reg.) gălbăcios, (Ban. și Olt.) galfăd. (~ de emoție.) 4. s. (înv.) zimț. (I-a numărat o mie de ~.) 5. s. (înv.) ughi. (~ era o monedă de aur.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

galben, -ă, galbeni, -e, (galbân, galbin, galbăn), adj. – 1. Blond, bălai: „Dragă-mi-i frunza de pin / Și omu’ cu păr galbân” (Memoria, 2001: 21; Borșa). 2. Palid, tras la față; uscat, săc (ALRRM, 1969: 56). 3. (înv.) Ducat, monedă veche de aur: „Berbințele cu galbeni ale haiducului Pintea...” (Calendar, 1980: 102). ♦ (onom.) Galben, Galbîn, Galbin, nume de familie (28 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. galbinus < lat. galbus „galben-verzui” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > bg. galbin „ducat” (Capidan, cf. DER).

galben, -ă, (galbân, galbin, galbăn), adj. – 1. Blond, bălai: „Dragă-mi-i frunza de pin / Și omu cu păr galbân” (Memoria 2001: 21; Borșa). 2. Palid, tras la față; uscat, săc (ALR 1969: 56). 3. Ducat, monedă veche de aur: „Berbințele cu galbeni ale haiducului Pintea...” (Calendar 1980: 102). – Lat. galbinus.

Intrare: galben (monedă)
galben2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • galben
  • galbenul
  • galbenu‑
plural
  • galbeni
  • galbenii
genitiv-dativ singular
  • galben
  • galbenului
plural
  • galbeni
  • galbenilor
vocativ singular
plural
galbin2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • galbin
  • galbinul
  • galbinu‑
plural
  • galbini
  • galbinii
genitiv-dativ singular
  • galbin
  • galbinului
plural
  • galbini
  • galbinilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

galben, galbenisubstantiv masculin

  • 1. Nume dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat și în Țările Române în Evul Mediu. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Vestit era odată lăutarul! La zile mari, bătrîna-i alăută De cîte ori cu galbeni fu umplută Și-n loc de vin, cu aur plin paharul! IOSIF, P. 28. DLRLC
    • format_quote De-acolo mergînd mai departe, iaca se întîlnește și cu cățelușa, care acum era voinică și frumoasă, iară la gît purta o salbă de galbeni. CREANGĂ, P. 291. DLRLC
    • format_quote De primești, îți dau doi galbeni pe chila de grîu, pe loc. ALECSANDRI, T. I 348. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.