gadină sf [At: VARLAAM, C. 253/2 / V: ~denă / Pl: (înv) ~i, ~e / E: bg гадинъ] 1 (Adesea îoc vită și dobitoc) Animal sălbatic Si: fiară, (îvp) bală, dihanie, jiganie, jivină. 2 Monstru. 3 (Fig; reg) Om rău la suflet. 4 (Pex) Orice fel de animal sau pasăre, mai ales dăunător. 5 Insectă. 6 Păduche. 7 (Lpl; șîs) Sărbătoarea ~nilor Sărbătoare țărănească pentru sporirea turmelor și apărarea lor de gadine (1).

GADINĂ, gadine, s. f. Fiară sălbatică, jivină, lighioană. Știa și limba păsărească și a tuturor dobitoacelor și-a gadinelor din pădure. RETEGANUL, P. V. 74. Pîndi deci cîteva zile ca să vază ce apucături are acest îndrăcit de mistreț... Era, neiculiță, dihania de gadină făcută otova cu cap, cu trup, cu tot. ISPIRESCU, U. 39. ♦ Monstru. S-au arătat pe deasupra turnurilor niște gadine cu tăciuni aprinși în clonțuri. CAMILAR, T. 108. – Pl. și: gadini (HASDEU, R. V. 64).

gàdină f. 1. dihanie, fiară; 2. pl. Tr. vietăți. [Slav. GADINA, reptil].

gádină f., pl. e și ĭ (vsl. gadină, de reptil, d. gadŭ, reptil; bg. gadina și gad, gînganie; rus. gádina, insecte; pol. gadzina, hadina. V. hadină, zgîtie, gîndac). Vest. Rar azĭ. Dihanie, bîzdîganie, jivină (reptil orĭ pasăre): aŭ săgetat gadini marĭ (NPl. Ceaur, 53), uniĭ zboară pe sus ca gadinele (Sov. 232). Feară. Pl. Ban. Gavăt, lăcuste, vermĭ, omizĭ.

gadenă sf vz gadină

gadină (pop.) s. f., g.-d. art. gadinei; pl. gadine

gadină (pop.) s. f., g.-d. art. gadinei; pl. gadine

gadină s. f., g.-d. art. gadinei; pl. gadine

GADINĂ s. v. bestie, dihanie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune.

gadină s. v. BESTIE. DIHANIE. FIARĂ. JIVINĂ. LIGHIOANĂ. SĂLBĂTICIUNE.

gadină, gadine, s.f. – Animal sălbatic, jivină: „Iară el degeaba aleargă și le ajunge pre acele gadine...” (Dariu Pop, 1938: 48; Fericea). Termen atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „Lăsa-voiu... de toate gadinele și broaște, și cărăbuși”. ♦ (onom.) Gad’ine, poreclă pentru locuitorii din Corni: „apoi la aceia le dzic gad’in’e” (Papahagi, 1925: 316); Gadină, Gădină, Gadina, nume de familie (14 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. gadinǔ < sl. gadǔ „reptilă” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac cf. DER); din bg. gadină „gânganie” (DEX, MDA).

gadină, -e, s.f. – Animal sălbatic, jivină: „Iară el degeaba aleargă și le ajunge pre acele gadine...” (Dariu Pop 1938: 48; Fericea). Termen atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „Lăsa-voiu... de toate gadinele și broaște și cărăbuși”. Gad’ine, poreclă pentru locuitorii din Corni: „apoi la aceia le dzic gad’in’e” (Papahagi 1925: 316). – Din sl. gadinǔ (Miklosich, Cihac cf. DER).