22 de definiții pentru găitan

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GĂITAN, găitane, s. n. 1. Fir de metal sau șiret (împletit ori răsucit) de lână, mătase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbrăcăminte. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A merge găitan = (despre acțiuni, activități) a merge, a decurge, a evolua bine. 2. (Înv.) Împletitură făcută din găitane (1), care înlocuia platoșa în oastea Moldovei din Evul Mediu. [Pr.: gă-i-.Var.: găietan s. n.] – Din tc. gaytan.

găitan sn [At: DIONISIE, C. 224 / P: gă-i~[1] / V: găet~, ~iet~ / Pl: ~e / E: tc gajtan] 1 Fir de lână, mătase, metal (aur, argint) răsucit în formă de sfoară groasă și folosit ca ornament la îmbrăcăminte Cf șiret, ceapraz, galon. 2 (Înv) Împletitură făcută din găitane (1), care înlocuia platoșa în oastea Moldovei din Evul Mediu. (D. acțiuni, activități; înv; îe) A merge ~ A decurge bine, fără nici o poticneală Si: a merge strună, a merge ață. corectat(ă)

  1. În original, pronunția greșit tipărită: gâ-i~ LauraGellner

GĂITAN, găitane, s. n. 1. Fir de metal sau șiret (împletit ori răsucit) de lână, mătase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbrăcăminte. ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A merge găitan = (despre acțiuni, activități) a merge, a decurge, a evolua bine. 2. (înv.) împletitură făcută din găitane (1), care înlocuia platoșa în oastea Moldovei din evul mediu. [Pr.: gă-i-.Var.: găietan s. n.] – Din tc. gaytan.

GĂITAN, găitane, s. n. 1. Șiret împletit sau răsucit din fire de lînă, de mătase sau de metal, întrebuințat ca ornament la îmbrăcăminte. V. ceapraz, brandeburg Se cos cojoace simple, numai cu găitan negru, subțire pe la mîneci. STANCU, D. 351. Veneau numai oameni de soi: ofițeri plini de găitane și fireturi la tunică. I. BOTEZ, ȘC. 20. Cioareci albi, tiviți cu găitane de fir. ODOBESCU, S.I 71. ◊ Expr. (Despre o activitate) A merge găitan = a merge bine, fără piedici, a merge strună. Greu i-a fost lui să facă ce-a făcut, că d-aci încolo merge găitan. DELAVRANCEA, S. 39. Treaba merge găitan. Legați-mi-l și duceți-l. HASDEU, R. V. 43. ♦ (Învechit) Șnur care servește ca cingătoare, ca șiret de legat etc. Un bătrîn cu lunete rotunde, legate la ceafă cu două găitane. DELAVRANCEA, H. T. 219. Rasa i-e de șiac, e-ncins cu găitan alb. EMINESCU, N. 95. Mi s-a umflat piciorul în botină și nu pot călca... mă curmă găitanul ALECSANDRI, T. 282. ♦ Fig. (Neobișnuit) Dungă vînătă sub ochi; cearcăn. Cercuiră masa cucoanelor învrăjbite la joc, fierte la chip, cu găitane vinete în jurul ochilor. DELAVRANCEA, S. 136. 2. (Învechit) Împletitură făcută din găitane, care în timpul evului mediu înlocuia platoșa în oastea Moldovei. N-aveau za de sîrmă, ci numai găitane de păr la coapse, la piept și umeri. SADOVEANU, F. J. 720. – Pronunțat: gă-i-. -Variantă: găetan (CAMILAR, N. II 266, CAMIL PETRESCU, O. I 279) s. n.

GĂITAN ~e n. Sfoară de bumbac, mătase, lână sau metal, cusută ca podoabă la obiectele de îmbrăcăminte sau de mobilă; ceapraz; șnur; brandenburg; șiret. [Sil. gă-i-] /<turc. gaytan

găitan n. fire împletite din mătase, argint sau aur: un mintean negru cu găitane de fir OD. [Turc. GAITAN]. ║ adv. ca un găitan, drept înainte: trebile împărăției mergeau găitan POP.

găitán n., pl. e și (Al.) urĭ (turc. ghaĭtan, kaĭtan, ngr. gaïtáni, d. lat. gaitanum, cingătoare, după numele orașului Gaeta, lat. Cajeta, în Italia; bg. rus. gaĭtán). Șnur lat, împletitură de fire supțirĭ de ață (matasă, argint, aur) întrebuințat ca ornament la uniforme saŭ la alt-ceva: o tunică roșie cu găitane negre, un pistol atîrnat de un găitan. Adv. Strună, fără dificultățĭ: treaba merge găitan. – În VR. 1926, 5, 216, găĭetan. V. bucmea, ciripie, sărad.

GĂIETAN[1] s. n. v. găitan. corectat(ă)

  1. În original, incorect: găetan. LauraGellner

GĂETAN[1] s. n. v. găitan.

  1. Probabil greșeală de tipar, corect găietan. gall

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

găitan1 (înv.) (desp. gă-i-) adv. (Treaba merge ~.)

găitan2 (înv.) (desp. gă-i-) s. n., pl. găitane

găitan (înv.) (gă-i-) s. n., pl. găitane

găitan s. n. (sil. gă-i-), pl. găitane

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

GĂITAN s. brandenburg, (reg.) șinor. (Haină cu ~e.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

găitán (găitáne), s. n. – Șiret, firet, galon. – Mr., megl. găitan. Tc. kaytan (Șeineanu, II, 176; Meyer 111; Lokotsch 644), cf. alb., bg. gaitan, sb. gajtan. Provine din ngr. γαïετανόν (Vasmer, Gr., 60). – Der. găităna (var. găităni), vb. (a împodobi cu găitane); găitănar, s. m. (negustor de găitane); găitănărie, s. f. (ceaprăzărie, pasmanterie); îngăităna, vb. (a face pasmanterie).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a merge găitan expr. a funcționa perfect.

Intrare: găitan
  • silabație: gă-i-tan info
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • găitan
  • găitanul
  • găitanu‑
plural
  • găitane
  • găitanele
genitiv-dativ singular
  • găitan
  • găitanului
plural
  • găitane
  • găitanelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • găetan
  • găetanul
  • găetanu‑
plural
  • găetane
  • găetanele
genitiv-dativ singular
  • găetan
  • găetanului
plural
  • găetane
  • găetanelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • găietan
  • găietanul
  • găietanu‑
plural
  • găietane
  • găietanele
genitiv-dativ singular
  • găietan
  • găietanului
plural
  • găietane
  • găietanelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

găitan, găitanesubstantiv neutru

  • 1. Fir de metal sau șiret (împletit ori răsucit) de lână, mătase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbrăcăminte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se cos cojoace simple, numai cu găitan negru, subțire pe la mîneci. STANCU, D. 351. DLRLC
    • format_quote Veneau numai oameni de soi: ofițeri plini de găitane și fireturi la tunică. I. BOTEZ, ȘC. 20. DLRLC
    • format_quote Cioareci albi, tiviți cu găitane de fir. ODOBESCU, S.I 71. DLRLC
    • 1.1. învechit Șnur care servește ca cingătoare, ca șiret de legat etc. DLRLC
      • format_quote Un bătrîn cu lunete rotunde, legate la ceafă cu două găitane. DELAVRANCEA, H. T. 219. DLRLC
      • format_quote Rasa i-e de șiac, e-ncins cu găitan alb. EMINESCU, N. 95. DLRLC
      • format_quote Mi s-a umflat piciorul în botină și nu pot călca... mă curmă găitanul. ALECSANDRI, T. 282. DLRLC
    • 1.2. figurat neobișnuit Dungă vânătă sub ochi. DLRLC
      sinonime: cearcăn
      • format_quote Cercuiră masa cucoanelor învrăjbite la joc, fierte la chip, cu găitane vinete în jurul ochilor. DELAVRANCEA, S. 136. DLRLC
    • chat_bubble familiar (și) adverbial A merge găitan = (despre acțiuni, activități) a merge, a decurge, a evolua bine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Greu i-a fost lui să facă ce-a făcut, că d-aci încolo merge găitan. DELAVRANCEA, S. 39. DLRLC
      • format_quote Treaba merge găitan. Legați-mi-l și duceți-l. HASDEU, R. V. 43. DLRLC
  • 2. învechit Împletitură făcută din găitane (1.), care înlocuia platoșa în oastea Moldovei din Evul Mediu. DEX '09 DLRLC
    • format_quote N-aveau za de sîrmă, ci numai găitane de păr la coapse, la piept și umeri. SADOVEANU, F. J. 720. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.