GÂRBIȚĂ, gârbițe, s. f. 1. (Pop.; la animale) Greabăn, grumaz; (la oameni) ceafă. ◊ Expr. A muia (cuiva) gârbița = a înfrânge (cuiva) trufia, a obliga să se supună. 2. Plantă erbacee cu tulpina acoperită cu solzi și cu flori mari, violete (Limodorum abortivum). – Din bg. gărbica, sb. grbica.

gârbiță¹ sf [At: COSTINESCU / V: gar~, ~rghi~ / Pl: ~țe / E: srb grbica] (Pop) 1 (La animale) Greabăn. 2 (La oameni) Ceafă. 3 (Fig; rar) Trufie. 4 (Îe) A muia cuiva ~ța A înfrânge cuiva trufia, ifosele, încăpățânarea. 5 (Ban) Pielea care atârnă la gâtul boilor. 6 (Pop; îf ~rghi~) O parte a căruței. 7 (Bot; reg) Plantă erbacee acoperită cu solzi și flori mari, violete (Limodorum abortivum).

GÂRBIȚĂ, gârbițe, s. f. 1. (Pop.; la animale) Greabăn, grumaz; (la oameni) ceafă. ◊ Expr. A muia (cuiva) gârbița = a înfrânge, a obliga să se supună. 2. Plantă erbacee cu tulpina acoperită cu solzi și cu flori mari, violete (Limodorum abortivum). – Din bg. gărbica, scr. grbica.

gârghiță² sf vz gârbiță

gîrbiță f., pl. e (d. gîrb saŭ sîrb. grbica, gheb mic). Rar. Greabăn (la vite), ceafă, cerbice (la oamenî). A muĭa gîrbița, a înfrînge îndărătnicia. O plantă din familia orchideelor, cu florĭ marĭ violete deschise (limodórum abortivum).

gârbiță s. f., g.-d. art. gârbiței; pl. gârbițe

gârbiță s. f., g.-d. art. gârbiței; pl. gârbițe

gârbiță s. f., g.-d. art. gârbiței; pl. gârbițe

GÂRBIȚĂ s. (BOT.; Limodorum abortivum) (reg.) salbă.

GÎRBIȚĂ s. (BOT.; Limodorum abortivum) (reg.) salbă.