GĂGĂUZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

găgăuz, ~ă [At: JAHRESBER IX, 150 / Pl: ~i, ~e / E: tc gagavuz] 1 smf Persoană care aparține unei populații de origine turcă, dar de religie creștină care locuiește în Dobrogea, în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2 a Care aparține găgăuzilor (1). 3 a Specific găgăuzilor (1).

GĂGĂUZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, dar de religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

GĂGĂUZ¹ ~ă (~i, ~e) Care aparține populației de origine turcică, dar de religie creștină, ce locuiește în unele localități sudice ale Basarabiei și în Dobrogea. /<turc. gagauz

GĂGĂUZĂ f. mai ales art. Limba găgăuzilor. /<turc. gagauz

găgăuz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăuzi; adj. f., s. f. găgăuză, pl. găgăuze

găgăuz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăuzi; adj. f., s. f. găgăuză, pl. găgăuze

găgăuz (etnic) s. m., adj. m., pl. găgăuzi; f. sg. găgăuză, g.-d. art. găgăuzei, pl. găgăuze

GĂGĂUZĂ s. f. (cf. tc. gagavuz): limbă din ramura vest-hunică, grupa oguz, subgrupul oguzo-bulgar, foarte puțin studiată, vorbită de găgăuzi, populație care locuiește în sud-vestul Ukrainei, în sudul Republicii Moldova (în Bugeac), în România (în Dobrogea) și în nord-estul Bulgariei. Cunoaște unele diferențieri dialectale (în lexic). A suferit influența limbilor slave (ucraineană și bulgară), a limbii române și a limbii grecești. Studii despre limba g. a realizat cercetătorul român Vladimir Drimba.