10 definiții pentru furnicar (animal)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FURNICÁR2, furnicari, s. m. 1. (Ornit.) Albinărel. 2. Mamifer din America de Sud, cu capul lung și îngust, cu botul ascuțit, cu limba lungă și cleioasă, care se hrănește cu furnici (Myrmecophaga jubata).Furnică + suf. -ar.

FURNICÁR2, furnicari, s. m. 1. (Ornit.) Albinărel. 2. Mamifer din America de Sud, cu capul lung și îngust, cu botul ascuțit, cu limba lungă și cleioasă, care se hrănește cu furnici (Myrmecophaga jubata).Furnică + suf. -ar.

furnicar2 sm [At: N. LEON. MED. 89 / Pl: ~i / E: furnică + -ar] 1 (Ent) Furnică (Formica rufa). 2 (Ent; îc) ~-roșu Furnică de copac. 3 (Orn) Prigoare (Merops apiaster). 4 (Orn) Ciocănitoare-pestriță-mică (Picus minor). 5 Mamifer din America de Sud, cu capul lung și îngust, cu botul ascuțit, cu limba lungă și cleioasă, care se hrănește cu furnici (Myrmecophaga jubata).

FURNICÁR1, furnicari, s. m. (Ornit.) Albinărel.

FURNICÁR2 ~i m. Mamifer exotic cu botul alungit și îngust, cu limbă lungă și lipicioasă, care se hrănește cu furnici. /furnică + suf. -ar

furnicar m. numele bucovinean al prigorii. ║ n. 1. locuința furnicilor; 2. totalitatea furnicilor câre formează aceeaș societate: 3. fig. sumedenie de oameni, droaie de animale cari se agită: un furnicar de moarte ce aprig se ’ncleștase AL.

furnicár m. Un mamifer edentat din regiunile tropicale americane care se nutrește cu furnicĭ, pe care le prinde cu limba luĭ cleĭoasă. Ajunge pînă la o lungime de doĭ metri cu coadă cu tot. Un fel de păsărele roșiĭ din aceleașĭ regiunĭ. S. n., pl. e. Locuință de furnicĭ, moșoroĭ. Totalitatea furnicilor din locuința lor. Fig. Loc unde trăĭesc mulțĭ oamenĭ: Parĭsu e un furnicar. Oameniĭ unuĭ loc foarte populat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

furnicár1 (animal) s. m., pl. furnicári

furnicár (zool.) s. m., pl. furnicári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FURNICÁR s. 1. mușuroi. (Un furnicar de furnici.) 2. v. prigorie.

FURNICAR s. 1. mușuroi. (Un ~ de furnici.) 1. (ORNIT.; Merops apiaster) albinărel, prigorie, viespar, (reg.) albinar, albinel, ploier, ploiește, ploiete, prigorean, viespariță, ciuma-albinelor, lupul-albinelor, (înv.) merop. erată

Intrare: furnicar (animal)
furnicar1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • furnicar
  • furnicarul
  • furnicaru‑
plural
  • furnicari
  • furnicarii
genitiv-dativ singular
  • furnicar
  • furnicarului
plural
  • furnicari
  • furnicarilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

furnicar (animal)

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Mamifer din America de Sud, cu capul lung și îngust, cu botul ascuțit, cu limba lungă și cleioasă, care se hrănește cu furnici (Myrmecophaga jubata).
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • Furnică + sufix -ar.
    surse: DEX '98 DEX '09