7 definiții pentru fugărit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fugărit1 sns [At: ȘEZ. IV, 123 / E: fugări] 1-3 Fugărire (1-3).

fugărit2, ~ă a [At: ISPIRESCU, M. V. 25 / Pl: ~iți, ~e / E: fugări] 1 Pus pe fugă Si: alergat2 (1), alungat2 (1), gonit2. 2 Urmărit de cineva în fugă.

FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări.

A FUGĂRÍ ~ésc tranz. (ființe) 1) A face să fugă, alergând din urmă; a pune pe fugă urmărind; a goni. 2) (ființe) A forța să plece (în altă parte); a da afară; a alunga; a goni; a izgoni. /fugă + suf. ~ări

A SE FUGĂRÍ mă ~ésc intranz. A se urmări în joacă; a fugi unul după altul. /fugă + suf. ~ări


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fugărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. fugăreáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FUGĂRÍ vb. 1. a alerga, a goni. (Îl ~ prin toată curtea.) 2. a hăitui, a urmări, (rar) a prigoni, (înv. și reg.) a pripi, (prin Transilv.) a păfuga, a poteri. (A ~ armata dușmană până la Vaslui.)

Intrare: fugărit
fugărit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fugărit
  • fugăritul
  • fugăritu‑
  • fugări
  • fugărita
plural
  • fugăriți
  • fugăriții
  • fugărite
  • fugăritele
genitiv-dativ singular
  • fugărit
  • fugăritului
  • fugărite
  • fugăritei
plural
  • fugăriți
  • fugăriților
  • fugărite
  • fugăritelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)