frățâne sm [At: CORESI, ap. CCR. 11/19 / V. frățân, (2) ~țini smp / Pl: ~ni / E: frate + -âne] 1 (Îvp; urmat de un adjectiv posesiv) Frate (1). 2 (Buc; Trs; lpl; csc) Frați și surori de sânge.

frățân sm vz frățâne

frățini smp vz frățâne

frățâne (înv., pop.) s. m., pl. frățâni

frățâne (pop.) s. m., pl. frățâni

frățâne s. m., pl. frățâni

!frățâne-meu/-tău/-său (înv., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui frățâne-meu/-tău/-său

+frățâne-miu/-tu/-su (înv., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui frățâne-miu/-tu/-su

frățâne-meu (-tău, -său) (înv., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. lui frățâne-meu (-tău, -său)

frățîn s. m. (= frățîne), pl. frățîni

frățîn (-ni), s. m. – Frate. – Var. frățîne, frăține. Lat. frāternus, cu aceeași pierdere a lui r, prin disimilare, ca în frātrem › frate. Este mai puțin probabilă der. analogică ca în tătîne (DAR). Se folosește mai ales la pl. și urmat de un posesiv; sing. frățîne este analogic, format pe baza lui frate. Pentru folosirea lui ca s., cf. fr. ton fraternel.