14 definiții pentru forța


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

forța [At: MAIORESCU, D. III, 371 / Pzi: ez / E: fr forcer, it forzare] 1 vt A determina cu forța pe cineva la ceva Si: a constrânge, a obliga, a sili, (înv) a asupri. 2 vr A se strădui. 3 vt A mânui cu violență un mecanism, închizătoare etc., deteriorâdu-le din nepricepere, nerăbdare, intenții frauduloase etc. Si: a sfărâma, a sparge. 4 vt (Îe) A ~ ușa cuiva A intra cu sila în casa cuiva. 5 vt (Îe) A ~ (cuiva) mâna A constrânge (pe cineva) să facă ceva. 6 vt (Îe) A ~ nota A întrece măsura în comportarea față de cineva Si: a exagera. 7 vt A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. 8 vt (Mil) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic.

FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. 2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le din nepricepere, nerăbdare, intenții frauduloase etc.; a sfărâma, a sparge. ◊ Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva. A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.

FORȚÁ, forțez, vb. I. Tranz. l. A determina cu forța (pe cineva la ceva); a sili, a constrînge, a obliga. L-a forțat să-și recunoască vina.Refl. A se sili, a-și da osteneala, a se strădui, a face un efort. S-a forțat să zîmbească. 2. A mînui (în special un mecanism, o închizătoare) cu violență (din neatenție și nepricepere sau cu scopul de a deteriora, a sfărîma, a sparge). Forțează trunchiul cu un drug lung de fier. V. ROM. iunie 1953, 113. Văd că forțezi arcurile camionului, il încarci la limită. DUMITRIU, N. 268. ◊ Expr. A forța ușa (cuiva) = a intra cu sila în casa (cuiva). Vă rog să mă iertați... Recunosc că nu e un fel civilizat de a forța ușa cuiva. C. PETRESCU, C. V. 145. A forța (cuiva) mîna = a sili (pe cineva) să facă (ceva). Nu vrea totuși să se spună că ar fi forțat mîna cucoanei. REBREANU, R. II 51. A forța nota = a întrece măsura (în comportarea față de cineva), a merge prea departe cu insistențele sau cu reproșurile (riscînd prin aceasta un eșec).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

forțá (a ~) vb., ind. prez. 3 forțeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FORȚÁ vb. 1. v. constrânge. 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a constrânge, a obliga, a sili, (pop.) a osândi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. v. strădui. 6. a încerca, a se sforța, a se sili, a se strădui. (Se ~ să-i câștige bunăvoința.) 7. v. opinti. 8. a sili. (Nu ~ piciorul!) 9. a sparge, a strica, a viola, (înv.) a silnici. (A ~ încuietoarea ușii.)

FORȚÁ vb. I. tr. 1. A sili, a constrânge, a obliga (pe cineva la ceva). ♦ refl. A se sili, a se osteni, a se forța. 2. A sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forță (cu un mecanism etc.). ◊ A forța ușa (cuiva) = a intra cu sila în casa (cuiva); a forța nota = a întrece măsura (în comportarea față de cineva). [< it. forzare, cf. fr. forcer, lat.t. fortiare].

FORȚÁ vb. tr. 1. a sili, a constrânge, a obliga (pe cineva, la ceva). ♦ a ~ cuiva mâna = a constrânge pe cineva să facă ceva; a ~ nota = a întrece măsura. 2. a sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forță. (< fr. forcer, it. forzare)

A FORȚÁ ~éz tranz. 1) (ființe) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a constrânge; a obliga; a impune. 2) (obiecte bine închise) A supune unei acțiuni violente. ~ ușa. ◊ ~ nota a) a lua notă care depășește posibilitățile vocii; b) a întrece măsura în comportarea față de cineva. ~ uși deschise a demonstra adevăruri bine cunoscute. 3) mil. (ape, trecători etc.) A trece efectuând operații de luptă. ~ râul. /<fr. forcer

A SE FORȚÁ mă ~éz intranz. A depune un efort maxim; a acționa din răsputeri; a se sili. /<fr. forcer

forțà v. 1. a sili, a constrânge; 2. a sparge cu violență: a forța o cassă de bani; 3. fig. a lucra cu violență încontra: nu forțați talentele.

*forțéz v. tr. (fr. forcer, it. forzare. V. sforțez). Silesc, constrîng: a forța să plece. Sparg, sfărâm, violez: a forța ușa. Fig. Forțez natura, talentu, mă silesc să fac maĭ mult de cît permite natura. Forțez mersu (marșu), ĭuțesc mersu.

forțá vb., ind. prez. 1 sg. forțéz, 3 sg. și pl. forțeáză

FORȚA vb. 1. a constrînge, a face, a obliga, a sili, (livr.) a soma, a violenta, (pop.) a silnici, (înv. și reg.) a strînge, (prin Ban.) a tipi, (înv.) a asuprl, a îndemna, a necesita, a pripi, a sllui, a strîmtora, (fig.) a presa. (L-a ~ să vorbească.) 2. a constrînge, a nevoi, a obliga, s sili. (Este ~ să...) 3. a constrînge, a obliga, a sili, a supune. (A fost ~ ani întregi la un regim alimentar sever.) 4. a condamna, a constrînge, a obliga, a sili, (pop.) a osîndi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se frămînta, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a (se) osîrdnici, a (se) osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ să rezolve problema.) 6. a se opinti, a se sforța, (Transilv.) a se tecărui. (S-a ~ să ridice bolovanul.) 7. a sili. (Nu ~ piciorul.) 8. a sparge, a strica, a viola, (înv.) a silnici. (A ~ încuietoarea ușii.)

Intrare: forța
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • forța
  • forțare
  • forțat
  • forțatu‑
  • forțând
  • forțându‑
singular plural
  • forțea
  • forțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • forțez
(să)
  • forțez
  • forțam
  • forțai
  • forțasem
a II-a (tu)
  • forțezi
(să)
  • forțezi
  • forțai
  • forțași
  • forțaseși
a III-a (el, ea)
  • forțea
(să)
  • forțeze
  • forța
  • forță
  • forțase
plural I (noi)
  • forțăm
(să)
  • forțăm
  • forțam
  • forțarăm
  • forțaserăm
  • forțasem
a II-a (voi)
  • forțați
(să)
  • forțați
  • forțați
  • forțarăți
  • forțaserăți
  • forțaseți
a III-a (ei, ele)
  • forțea
(să)
  • forțeze
  • forțau
  • forța
  • forțaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)