12 definiții pentru flecar (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FLECÁR, -Ă, flecari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar.

flecar, ~ă smf, a [At: GORJAN, H. II, 217/29 / Pl: ~i, ~e / E: fleac1 + -ar] (Fam) 1-2 (Om) căruia îi place să vorbească mult, să spună fleacuri1 (5-8) Si: guraliv, limbut, palavragiu, (rar) flecarnic, (nob) flecătitor.

FLECÁR, -Ă, flecari, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar.

FLECÁR, -Ă, flecari, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri, vrute și nevrute; guraliv, limbut, palavragiu. Legislativa d-tale e o adunare de flecari! CAMIL PETRESCU, T. II 352. E vremea să începem a cunoaște bine pe flecari, a-i înlătura, ca în locul lor să vie oameni sinceri și cinstiți. DEMETRESCU, O. 198. Flecarul, cu vreme și fără vreme, trebuie să trăncănească. ♦ (Adjectival) Care flecărește. Om flecar.Ciudată-i și baba cu vorba-i flecară! TOMA, C. V. 63.

FLECÁR ~ă (~i, ~e) și substantival Care vorbește fleacuri; căruia îi place să flecărească; limbut; vorbăreț. /fleac + suf. ~ar

flecar a. și m. 1. care spune fleacuri; 2. care vorbește mult.

flecár, -ă adj. (d. fleac). Guraliv, limbut, vorbăreț, palavragiŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

flecár adj. m., s. m., pl. flecári; adj. f., s. f. flecáră, pl. flecáre

flecár s. m., pl. flecári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FLECÁR s., adj. clănțău, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț, vorbă-lungă, (livr.) locvace, logoreic, (rar) ploscar, ploscaș, taclagiu, (pop. și fam.) farfara, (pop.) gureș, toacă-gură, (înv. și reg.) spornic, vorbareț, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, (Mold.) dârdală, lehău, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tândălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareț, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliță.

FLECAR s., adj. clănțău, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț, vorbă-lungă, (livr.) locvace, (rar) ploscar, ploscaș, taclagiu, (pop. și fam.) farfara, (pop.) gureș, toacă-gură, (înv. și reg.) spornic, vorbareț, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, (Mold.) dîrdală, lehău, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tîndălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareț, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliță.

Flecar ≠ morocănos, taciturn, tăcut, ursuz

Intrare: flecar (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • flecar
  • flecarul
  • flecaru‑
plural
  • flecari
  • flecarii
genitiv-dativ singular
  • flecar
  • flecarului
plural
  • flecari
  • flecarilor
vocativ singular
  • flecarule
  • flecare
plural
  • flecarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

flecar, -ă flecar (2) flecară

  • 1. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri.
    exemple
    • Legislativa d-tale e o adunare de flecari! CAMIL PETRESCU, T. II 352.
      surse: DLRLC
    • E vremea să începem a cunoaște bine pe flecari, a-i înlătura, ca în locul lor să vie oameni sinceri și cinstiți. DEMETRESCU, O. 198.
      surse: DLRLC
    • Flecarul, cu vreme și fără vreme, trebuie să trăncănească.
      surse: DLRLC
    • Om flecar.
      surse: DLRLC
    • Ciudată-i și baba cu vorba-i flecară! TOMA, C. V. 63.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Fleac + sufix -ar.
    surse: DEX '09 DEX '98