fireș, ~ă a [At: PRAVILA (1652), ap. TDRG / V: (reg) hi~, ~ă, ~riș, ~ă / Pl: ~i, ~e / E: fire + -eș] 1 (Înv) Firesc (1). 2 (Înv) Natural. 3 (Înv; îs) Copil ~ Copil nelegitim. 4 (Înv) Fizic. 5 (Înv; referitor la origine) Real. 6 (Înv) Originar (din). 7 (Reg) Sănătos. 8 (Reg) Vesel și energic.

FIREȘ adj. 1. (Mold.) Natural, firesc. Toiagul fusese uscat, neavînd nici o vlagă hireșe. DOSOFTEI, VS. Hireșea sau fireasca a omului alcătuire și hireșea și fireasca a minții plinire. CD 1698, 33^r; cf. DM 9^r; CD 1698, 40^r; CI, 95; CANTEMIR, HR. ♦ Fizic, material. Sfîntul lui trup . . . iaste ferit de rîsipitura cea fireșe. DOSOFTEI, VS. ♦ (Țr; despre copii) Natural, nelegitim. Copil hireș. ÎNDREPTAREA LEGII. 2. (Mold., Criș.) Real. A: Lupul, cu moartea minciunoasâ, hirișă și adevărată prostului armăsariu moarte acmu gătiia. CI, 100. ◊ (Adverbial) Pricinile era fireș și pre scurt aceaste. VP, 53^v; cf. CI, 172; CANTEMIR HR. C: Căutînd propoveduitorul spre înseși cuvîntul cel hereș. M 1704, 87^r. 3. (Mold., Trans. SE) De (la) origine. A: Dumitrașco-Vodă Cantacuzino, hireși din grecii cei de frunte a Țarigradului. PSEUDO-COSTIN, 17^r. C: Un pâmînt al nostru hiriș l-am dat acestui om să-l lucreze. S, 83^v. // B: (Adverbial) Nu știm care mai fireș limba-și vor ținea. C. CANTACUZINO, apud TDRG. Variante: hereș (M 1704, 87^r). Etimologie: fire + suf. -eș. Vezi și hireșie. Cf. adevăr (2), prisne (2).

fíreș, -ă adj. (d. fire). Vechĭ. Natural, nelegitim, bastard: copil fireș. Fizic. Originar, original, autentic, curat: hirișĭ Romanĭ (Cant.). Propriŭ. – În est hireș și hiriș. Iron. Hiriș-pohiriș (V- po-), pur: Țigan hiriș-pohiriș. V. getbeget, liștaĭ, ireș.

firiș, ~ă a vz fireș

hireș², ~ă a vz fireș

hiriș², ~ă a vz fireș

1) híreș, -iș, V. fireș.

íreș și íriș, -ă adj. (ung. erös, robust). Trans. Vest. Sănătos; adevărat (Acad.). – După mine, e confundat cu hireș, fireș, firesc, natural, adevărat, curat.

FIREȘ adj. v. firesc, natural, normal, obișnuit.

fireș adj. v. FIRESC. NATURAL. NORMAL. OBIȘNUIT.