fie¹ sf [At: CORESI, PS., ap. CGR. I, 15/31 / V: (înv) fiiă, (îrg) hie / P: fi-ie / Pl: ~ / E: ml filia, -am cf fiu] (Înv; azi pop; urmat de un aps sg) Fiică A fost fie-sa pe la noi.

FIE ² s. f. (Învechit) Fiică. Pleacă urechea la rugăciunea fiei sale. ISPIRESCU, L. 46. (Azi numai urmat de adj. posesiv sg.) Ai voie să te ascunzi unde vei voi, în trei zile d-a rîndul. Dacă fie-mea te va găsi, capul ți se va tăia. ISPIRESCU, L. 44. (În forma regională fii-sa) Răspunde... uitîndu-se și ea cu aprinsă dușmănie la fii-sa. STANCU, D. 266.

fie f. fiică: fie-sa. [Lat. FILIA].

1) fíe f. (lat. filia, it. figlia, fr. fille, sp. hija, pg. filha. V. fiu). Fiică (numaĭ în locuțiunile fie-mea, fie-ta și fie-sa).

fiie sf vz fie¹

fie s. f. (în: fie-mea, fie-ta, fie-sa)

FIE s. v. copilă, fată, fiică.

fie s. v. COPILĂ. FATĂ. FIICĂ.

fie (-ii), s. f. – Fiică, fată. – Var. fiie, fiiă, (Bihor) hie. Mr. hil’e, megl. iil’e. Lat. fῑlia (DAR), cf. it. figlia (v. lomb. fiia), fr. fille, sp. hija, port. filha. Cuvînt înv. (cf. ALR 193), supraviețuiește curent în expresia fie-mea, fie-ta, fie-sa; cf. și fă. – Der. fiică (var. fică), s. f., formație dim. cu suf. -ică, ca în fetică, mătușică (analogia cu maică, sugerată de DAR, nu prezintă interes); este cuvînt care l-a înlocuit pe cel anterior. Cf. fiu, fă.