fiară sf [At: COD. VOR. 124/3 / V: (îrg) hi~ / Pl: ~re, (înv) fieri, fiere, (îrg) fiară / E: ml fera] 1 Animal sălbatic mare Si: bestie. 2 (Fig) Om extrem de rău, de crud, de violent.

FIARĂ, fiare, s. f. Animal sălbatic, de pradă. Îmbulziți la prag, vînătorii căutau să vadă fiara între stîncile sure din prăpastie. SADOVEANU, F. J. 374. Un ger de-ți îngheța inima!... Nici fiara flămîndă nu îndrăznea să iasă din ascunzătoarea ei. BUJOR, S. 55. O dată pleacă împăratul la vînat după fiare, cu o sumedenie de curteni. CARAGIALE, O. III 102. ♦ Fig. Om rău, crud. – Pronunțat: fia-, - Pl. și: (rar) fiere (ODOBESCU, S. III 149). – Variantă: (regional) hiară (GORJAN, H. II 33) s. f.

FIARĂ ~e f. 1) Animal sălbatic, de talie mare; bestie. 2) fig. Om crud, nemilos. [G.-D. fiarei; Sil. fia-ră] /<lat. fera

fiară f. 1. animal răpitor, animal sălbatic; 2. fig. om crud; 3. fiară-verde, geniu dușman omului: fiară-verde să-l gonească! AL. [Lat. FERA].

fĭáră, V. feară.

HIARĂ s. f. v. fiară.

feáră (est) și fĭáră (vest) f., pl. feare, fĭare (lat. fĕra, vgr. thér; it. fera, fiera, pv. pg. fera, sp. fiera. V. panteră). Animal sălbatic carnivor, ca ursu, lupu ș. a. (Maĭ rar despre erbivore). Fig. Om feroce. V. vită, dihanie.

fiară (desp. fia-) s. f., g.-d. art. fiarei; pl. fiare

fiară (fia-) s. f., g.-d. art. fiarei; pl. fiare

fiară s. f. (sil. fia-), g.-d. art. fiarei; pl. fiare

fiară, -re.

FIARĂ s. bestie, dihanie, jivină, lighioană, sălbăticiune, (pop.) gadină, jiganie, (reg.) ciută, sălbăticie, sălbăticime, (Transilv. și Mold.) gad, (Transilv.) sălbăticitură. (~ele pădurii.)

FIARĂ s. bestie, dihanie, jivină, lighioană, sălbăticiune, (pop.) gadină, jiganie, (reg.) ciută, sălbăticie, sălbăticime, (Transilv. și Mold.) gad, (Transilv.) sălbăticitură. (~ele pădurii.)

fiară (fiare), s. f. – Animal sălbatic, bestie. – Mr. hiară. Lat. fĕra (Pușcariu 601; Candrea-Dens., 582; REW 3264; DAR); cf., it., sp. fera, fr. fier. – Der. fieros, adj. (feroce, crud), creație artificială (sec. XIX), pe baza fr. féroce; fieroșie, s. f. (ferocitate), termen literar; fioros, adj. (feroce; înspăimîntător, cutremurător), cuvînt identic cu fieros, însă popular și modificat prin confuzie cu fior (ultimul sens este artificial și literar; totuși dicționarele îl derivă pe fioros de la fior). Fieratec și înfieratic, adj. (sălbatic, crud), par a fi der. personali ai lui Dosoftei (sec. XVII).

fiară, fiare s. f. Animal sălbatic mare și rău; bestie. ♦ Personificare a lui Antihrist în Biblie, în formă de balaur, al cărui număr în Apocalipsă este de 666. – Din lat. fera.

FIÁRĂ (lat. fera) s. f. 1. Animal sălbatic mare; dihanie, jivină. ♦ Fig. Om rău, crud. 2. (În „Apocalipsă”) Personificarea lui Antihrist care va apărea înainte de a doua venire a lui Hristos: prima fiară se ridică din mare, îndemnând popoarele lumii la război cu Biserica; a doua fiară (balaurul) se ridică din pământ și este prorocul mincinos.

fiară, fiare s. f. cătușă.