fecior sm [At: COD. VOR 25/10 / V: (reg) fie~ / Pl: ~i / E: ml *fetiolus] 1 (Înv; lpl) Copii¹ (1). 2 Băiat (1). 3 (Îvp; îs) ~ din flori, ~ de izbeliște sau de după gard Copil nelegitim. 4 (Prt; îs) ~ de lele Copil de femeie nemăritată. 5 (Îvr; îs) ~ de babă Copil crescut de mame sau de bunici. 6 (Îvr; îae) Copil lipsit de energie și prostănac. 7 (Înv) Ștrengar. 8 (Îvp) Tânăr frumos și voinic. 9 (Îvp) Tânăr care dansează bine. 10 (Înv; îs) ~ de domn Prinț. 11 (Îs) ~ de bani gata Fiu de oameni bogați, risipitor. 12 Tânăr neînsurat. 13 (Pop; îs) ~ holtei (sau rămas, stătut, bătrân, tomnatic ori bătut de brumă) Bărbat trecut de vârsta căsătoriei și rămas neînsurat. 14 (Pop; cu funcție de nume predicativ) Viteaz. 15 (Pop; șîs ~ de împărat) Vornicel la nuntă. 16 Servitor la casele boierești Si: camerier; lacheu, valet. 17 (Mol; îs) ~ boieresc Vătaf. 18 (Înv; îs) ~ de boltă Băiat de prăvălie. 19 (Trs; înv) Sugar (după ce a fost botezat). 20 (Bot; îc) Iarba ~rilor Feciorică (Herniaria glabra).

FECIOR, feciori, s. m. 1. Fiu; băiat. Mama și feciorul se aflau mai împăcați. C. PETRESCU, A. 397. A fost odată un împărat ș-o împărăteasă, care aveau trei feciori. CARAGIALE, P. 111. Și cine ești tu? – Feciorul tătîne-meu. ALECSANDRI, T. I 444. M-ai făcut, maică, fecior, Să fiu tatii d-ajutoriu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 301. ◊ Fecior de bani gata v. ban¹. 2. Flăcău. Se adunaseră toți feciorii care urmau a se duce la regimentele lor. SADOVEANU, M. C. 62. În lan erau feciori și fete, Și ei cîntau o doină-n cor. COȘBUC, P. I 176. Copiii... n-au murit, ci acum sînt feciori mari. RETEGANUL, P. II 37. ◊ (Cu aluzie la calitățile de vitejie și curaj, legate de noțiunea de «fecior») Fecioru, care-i fecior, Doarme pe pămîntul gol; Dar tu, bade Ionaș, Tot în pene ai sălaș, Ca un pui cînd îl îngrași! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 460. 3. (Uneori determinat prin «de (sau în) casă») Servitor la casele boierești; valet. Fanarul oamenilor de rînd este de hîrtie, cu o singură lumină; cei bogați umblă cu un fanar de sticlă cu trei lumini, pe care îl poartă un fecior ce merge înainte. BOLINTINEANU, O. 287. Fecior! dă-mi șipul cu eau-de-cologne! NEGRUZZI, S. I 63. ◊ Fecior boieresc = slujbaș pe moșia unui boier, care supraveghea munca la cîmp; vătaf, isprăvnicel, logofăt. [Boierul] a pus înadins pe feciorii boierești să-mi caute pricină. CREANGĂ, A. 158. – Variantă: (regional) ficior (RUSSO, O. 24) s. m.

FECIOR ~i m. 1) Persoană de sex masculin luată în raport cu părinții săi; fiu; băiat. ◊ ~ de lele copil din flori. 2) Tânăr neînsurat; flăcău; cavaler. 3) înv. Servitor la curțile boierești; valet; lacheu. /<lat. fetiolus

fecior m. 1. fiu: Doamna născu doi feciori; 2. flăcău: fecior de neam, fecior de bani-gata; 3. slugă: fecior în casă; 4. soldat: feciori de oaste. [Lat. *FETIOLUS (din FETUS; v. făt). ║ a. fecioresc (poetic): mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară EM.

fecĭór m. (dim. d. făt orĭ d. lat. fetiolus, dim. d. fêtus, făt). Fiŭ, băĭat: fecĭor de boĭer, de domn. Flăcăŭ, adolescent (Trans.). Servitor, valet orĭ lacheŭ: fecĭor boĭeresc. Fecĭor de suflet (vechĭ), copil adoptiv. Fecĭor de banĭ gata, fiŭ de părințĭ bogațĭ. Fecĭor (saŭ puĭ) de lele, bastard, (fig.) ștrengar, berbant. – În est fi-.

ficior sm vz fecior

ficĭór, -oáră, V. fe-.

fecior (pop.) s. m., pl. feciori

fecior (pop.) s. m., pl. feciori

fecior s. m., pl. feciori

fecior.

FECIOR s. 1. v. fiu. 2. v. flăcău. 3. v. valet.

FECIOR s. 1. băiat, copil, fiu, (înv. și pop.) făt, (Ban.) cocon. (Are tata trei ~.) 2. flăcău, tînăr, (pop. și fam.) june, (Olt. și Munt.) dănac, (Transilv.) melean, (Transilv. și Maram.) prunc, (înv.) voinic. (Un ~ de horă.) 3. lacheu, valet, (rar) camerier, (înv., prin Mold.) jocheu. (Un ~ la o casă boierească.)

FECIOR BOIERESC s. v. isprăvnicel, vătășel.

fecior boieresc s. v. ISPRĂVNICEL. VĂTĂȘEL.

fecior (feciori), s. m. – 1. (Înv.) Copil. – 2. Băiat, tînăr, flăcău. – 3. Servitor, valet. – Mr., megl. fițor, istr. fețor. Lat. *fĕtĭolus, dim. de la fĕtus (Pușcariu 593; Candrea-Dens., 561; REW 3273; DAR), sau mai probabil der. internă de la făt › *fetcior sau *fetșor. Folosirea sa este generală, cf. ALR, 187. – Der. fecioară, s. f. (fată virgină), istr. fețǫre (după Pușcariu 594 și DAR, din lat. *fĕtĭola); feciorandru, s. m. (flăcău); feciorariță, s. f. (rar, Trans., fată bărbătoasă); feciorelnic, adj. (virginal); fecioresc, adj. (virginal; Trans., propriu băieților); feciorește, adv. (în mod feciorelnic); feciori, vb. (înv., a trăi în mod cast; Trans., a duce viață de copil); feciorică, s. f. (plantă, Herniaria glabra); feciorie, s. f. (virginitate; Trans., tinerețe); feciorime, s. f. (Trans., mulțime de feciori); desfeciori, vb. (a deflora, a dezvirgina). – Din rom. provin alb. fičor (Jokl, RF, II, 246), bg. fičor (Capidan, Raporturile, 195), mag. ficsor (Edelspacher 14; Candrea, Elemente, 407).

ceata feciorilor, formă de organizare a tinerilor legată de practicarea colindatului (v. colindă) și a celorlate obiceiuri de peste an. Odată cu alcătuirea anuală a c., se alege dintre feciorii cei mai prestigioși (de obicei dintre cei care au făcut armata) un grup de conducere formată dintr-un șef („primar”, „birău”, „vătaf”, „căpitan”), un casier („chezaș”) și mai multe ajutoare („locotenenți”, „ajutori de vătaf”); ei se ocupă cu organizarea (tocmesc gazda petrecerii, invită fetele la petrecere, tocmesc „lăutarii”, strâng banii etc.) și impun disciplina în cadrul petrecerii.