31 de definiții pentru fa


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

i [At: PANN, P. V. I, 23/24 / V: fa, făi, fe, fou / E: fa(tă), influențat de ] 1 (Pfm) Termen de adresare pentru o persoană de sex feminin. 2 (Pop; rar) Termen de adresare pentru un animal de casă de sex feminin.

interj. (Pop.) Termen cu care cineva se adresează la țară unei persoane de sex feminin. [Var.: fa interj.] – Scurtat din fa[tă] și influențat de mă.

interj. (Și în forma fa; popular) Termen cu care cineva se adresează unei persoane de sex feminin. Fa, Oană, ție ți-e lene. Oana: Ba. DELAVRANCEA, A. 7. Și unde le duci?Ia auzi, unde le duc! acasă, fă, ție și copiilor. ISPIRESCU, L. 268. Vidro fa, nevastă rea! ALECSANDRI, P. P. 100. – Variantă: fa interj.

fă! int. strigătul când chemăm o femeie sau o fată. [Scurtat din fată].

FA2 interj. Termen cu care cineva se adresează la țară unei persoane de sex feminin. [Var.: interj.] – Scurtat din fa[tă] și influențat de mă.

FA1, fa, s. m. (Muz.) Treapta a patra din gama majoră tip; sunetul și notația corespunzătoare acestei trepte. ♦ Una dintre cheile muzicale. – Din it. fa.

FA1 s. m. invar. (Muz.) Treapta a patra din gama majoră tip; sunetul și notația corespunzătoare acestei trepte. ♦ Una dintre cheile muzicale. – Din it. fa.

FA2 s. m. invar. (Muz.) Treapta a patra din gama majoră tip; sunetul și nota corespunzătoare.

FA s.m.invar. (Muz.) Treapta a patra din gama majoră tip; sunetul și nota corespunzătoare. ♦ Denumirea uneia dintre cheile muzicale. [< it. fa].

FA s. m. inv. (muz.) 1. treapta a patra a gamei diatonice; sunetul și nota corespunzătoare. 2. denumire a uneia dintre cheile muzicale. (< it. fa)

FA1 m. invar. 1) Notă muzicală situată pe treapta a patra din gama majoră tip. 2) Sunetul corespunzător acestei note. ◊ Cheia ~ cheia de bas. /<it. fa

FA2 interj. pop. (se folosește ca adresare către o persoană de sex feminin). /Din fa[]

*2) fa m. Muz. Al patrulea sunet al gameĭ și nota care-l reprezentă.

1) fa interj. (din fată, cum se vede din vechĭu fa-sa, fata sa). Fam. Vorbă pin care strigĭ o fată saŭ o femeĭe egală saŭ inferioară ție (une-orĭ și cu dispreț): Stăĭ, fa! Fa Ioano! Fa nebuno! – În vest și fă. În Munt. vest p. femeĭ și fe p. fete. V. măĭ, bĭa.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

interj. – Formulă generică de adresare pentru femei; fato, femeie. – Var. fa, făi. Origine incertă. După Pușcariu 588, Tiktin, REW 3273, DAR și Scriban, ar fi abreviere de la fată, prin analogie cu mă. Pare mai probabilă der. de la fie, dialectal fiiă, cf. forma înv. fă-sa „fie-sa” citată de Scriban. Iordan, BF, VII, 254, propune drept etimon foemina, care pare mai puțin probabilă. Cuvînt cunoscut în Munt., Mold. și Bucov. (ALR, I, 199); în Mold. mai ales fa. Curent la țară, se consideră vulgarism în limba literară.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

fa, prima silabă a cuvântului lat. famuli (din versul al doilea al Imnului către Ioan Botezătorul), silabă prin care, după Guido d’Arezzo, se desemnează începând cu sec. 13, a 4-a treaptă a scării de do*, în țările de cultură latină care au adoptat denumirea silabică a notelor; corespunde lui f* în țările germ. V. notație; solmizație.

tonic-sol-fa, metodă elementară de notație (I) și instrucție muzicală inventată în Anglia la începutul sec. 19 de către muziciana și profesoara Sarah A. Glover (perfecționată apoi de pastorul J. Curwen), pentru simplificarea studiului și executării cântului coral. Era bazată pe silabele doh, ray, me, fah, soh, lah, te (pronunțate conform limbii engleze) și constă în a atribui silabei doh valoarea de tonică* mobilă, aplicată în locul tonicii oricărei game* majore* (la fel tonica mobilă lah pentru gamele minore*), amintind metoda solmizării*. Eliminând portativul*, folosind anumite semne convenționale pentru indicarea duratei* notelor, sistemul t. oferea începătorilor posibilitatea de a intona în scurt timp o piesă muzicală. A cunoscut un mare succes, iar în 1862 a fost introdus în toate școlile pop. engl., extinzându-se și în alte țări, în primul rând în fostele colonii.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FA (< it., fr.) s. m. invar. (MUZ.) Denumire a unuia dintre cele șapte sunete ale gamei, corespunzătoare notației literare F. ♦ Denumire a uneia dintre cheile muzicale. ◊ Instrument în fa = instrument transpozitoriu, ale cărui sunete sunt emise cu o cvintă ma jos decât sunt scrise.

FAH-SIEN (FS-HIEN) (sec. 4-5), călugăr budist chinez. A străbătut partea de S a deșertului Gobi și India (399). A petrecut câțiva ani (c. 405-c. 411) la curtea regelui Chandragupta II. Relatare asupra locurilor vizitate.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

fă! interj. (pop.) termen cu care cineva se adresează la țară unei persoane de sex feminin

fa! interj. (pop.) termen cu care cineva se adresează la țară unei persoane de sex feminin

Intrare:
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • fă
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • fa