5 definiții pentru etimon (pl. etimonuri)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

etimon sn [At: DR. IV, 784 / S și: (după fr) etym~ / Pl: ~oane, ~uri / E: fr étymon] (Lin) Cuvânt din care derivă un cuvânt al unei limbi Si: etimologie (5).

ETIMÓN s.n. (Lingv.) Cuvânt de bază, de obicei dintr-o limbă străină, din care derivă un cuvânt al unei limbi. [Pl. -onuri, -oane. / < fr. étymon].

ETIMÓN s. n. cuvânt de bază din care provine un cuvânt al unei limbi; etimologie (2). (< fr. étymon)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ETIMÓN s. (LINGV.) etimologie. (Un ~ corect.)

ETIMON s. (LINGV.) etimologie. (Un ~ corect.)

Intrare: etimon (pl. etimonuri)
etimon (pl. etimonuri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • etimon
  • etimonul
  • etimonu‑
plural
  • etimonuri
  • etimonurile
genitiv-dativ singular
  • etimon
  • etimonului
plural
  • etimonuri
  • etimonurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)