enumerare sf [At: ROM. LIT. 195²/6 / V: (înv) ~măr~ / Pl: ~rări / E: enumera] 1 Numărare succesivă Si: enumerat¹ (1), enumerație (1). 2 Numire pe rând a elementelor unui întreg Si: enumerat¹ (2), enumerație (2), înșirare. 3 (Pcf) Numărare.

ENUMERARE, enumerări, s. f. Acțiunea de a enumera și rezultatul ei; înșirare. Enumerarea se face și aici sub formă de gradație, pornindu-se de la ființele cele mai apropiate: părinții, frații, surorile. L. ROM. 1953, nr. 3, 66. Enumerarea elementelor componente ale unei limbi nu constituie... definiția ei. ROSETTI, I. SL. 12.

ENUMERARE s.f. Acțiunea de a enumera și rezultatul ei; înșirare, numărătoare; enumerație. [< enumera].

enumărare sf vz enumerare

*enumerațiúne f. (lat. enumerátio, -ónis). Acțiunea de a enumera. Ret. O figură pin care înșirĭ faptele. – Și -áție și -áre. V. retorică.

enumerare s. f., g.-d. art. enumerării; pl. enumerări

enumerare s. f., g.-d. art. enumerării; pl. enumerări

enumerare s. f., g.-d. art. enumerării; pl. enumerări

ENUMERARE s. enumerație, înșirare, înșiruire. (A face ~ tuturor elementelor.)

ENUMERARE s. enumerație, înșirare, înșiruire. (A face ~ tuturor elementelor.)