16 definiții pentru eleganță

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ELEGANȚĂ s. f. Calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi făcut cu gust, cu rafinament, cu grație. ♦ Distincție în limbaj, în stil etc. – Din fr. élégance, lat. elegantia.

ELEGANȚĂ s. f. Calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi făcut cu gust, cu rafinament, cu grație. ♦ Distincție în limbaj, în stil etc. – Din fr. élégance, lat. elegantia.

eleganță sf [At: CALENDARIU (1794), 27 / V: (înv) ~ție sf / Pl: ~țe / E: fr élégance, lat elegantia] 1 Distincție (în modul de a se îmbrăca, în ținută etc.). 2 Bun gust în alegerea îmbrăcămintei (și în felul de a o purta). 3 Arta de a fi elegant (10) Vz șic. 4 (Rar) Obiect de îmbrăcăminte executat cu gust. 5 Frumusețe, armonie, distincție a croielii, a combinațiilor etc. 6 (Adesea precedat de pp „cu”) Atitudine aleasă, (în maniere, în comportament, în mișcări etc.). 7 Subtilitate a gustului (sau a simțirii) Si: rafinament, delicatețe, noblețe. 8 Tact. 9 Remarcare prin finețea, suplețea, frumusețea liniei (a formei etc.). 10 Deosebire prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. 11 Amenajare cu lux. 12 Suplețe.

ELEGANȚĂ s. f. Calitatea de a fi elegant. Femeia avea mîini mici și o eleganță naturală în gesturi. BOGZA, T. 17. Iarna-i aducea aminte de policandrele saloanelor cu parchetul lustruit, de splendoarea și agitația balurilor, de eleganța rochiilor. VLAHUȚĂ, O. A. 298.

ELEGANȚĂ s.f. Distincție, grație în atitudini, în maniere; rafinament, gust, distincție în felul de a se îmbrăca, în croiala hainelor. ♦ Distincție în limbaj, în stil etc. [Cf. fr. élégance, lat. elegantia].

ELEGANȚĂ s. f. distincție, grație în atitudini, în maniere; rafinament, gust, distincție în felul de a se îmbrăca, în croiala hainelor. ◊ distincție în limbaj, în stil. (< fr. élégance, lat. elegantia)

ELEGANȚĂ f. 1) Caracter elegant. 2) Modalitate de exprimare caracterizată prin stil distins. 3) Distincție în comportare sau în felul de a se îmbrăca. [G.-D. eleganței] /<fr. élégance, lat. elegantia

eleganță f. 1. caracterul celui grațios și distins totdeodată; 2. alegere de vorbe și de construcțiuni.

*eleganță f., pl. e (lat. elegantia). Frumuseță, nobleță. distincțiune în formă, mișcărĭ saŭ vorbă: a scrie cu eleganță.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!eleganță s. f., g.-d. art. eleganței; pl. eleganțe

eleganță s. f., g.-d. art. eleganței

eleganță s. f., g.-d. art. eleganței

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ELEGANȚĂ s. 1. v. bun-gust. 2. v. distincție. 3. v. lux.

ELEGANȚĂ s. 1. distincție, rafinament, bun-gust, (livr. și fam.) șic. (Îmbrăcat cu ~.) 2. distincție, finețe, rafinament, subtilitate. (~ în comportări.) 3. lux, somptuozitate. (~ unui interior.)

Eleganță ≠ ineleganță, vulgaritate

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ARBITER ELEGANTIAE (ELEGANTIARUM) (lat.) arbitru al eleganței – Inițial, apelativul scriitorului Caius Petronius, celebru și pentru rafinamentul său vestimentar. Expresia a început să desemneze ulterior orice persoană care se deosebește prin eleganță și gust rafinat.

Intrare: eleganță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • eleganță
  • eleganța
plural
genitiv-dativ singular
  • eleganțe
  • eleganței
plural
vocativ singular
plural
eleganție substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • eleganție
  • eleganția
plural
  • eleganții
  • eleganțiile
genitiv-dativ singular
  • eleganții
  • eleganției
plural
  • eleganții
  • eleganțiilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

eleganțăsubstantiv feminin

  • 1. Calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi făcut cu gust, cu rafinament, cu grație. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Femeia avea mîini mici și o eleganță naturală în gesturi. BOGZA, T. 17. DLRLC
    • format_quote Iarna-i aducea aminte de policandrele saloanelor cu parchetul lustruit, de splendoarea și agitația balurilor, de eleganța rochiilor. VLAHUȚĂ, O. A. 298. DLRLC
    • 1.1. Distincție în limbaj, în stil etc. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.