14 definiții pentru echilibru (pl. echilibre)

ECHILÍBRU, echilibre, s. n. 1. Stare de repaus a unui corp; stare staționară a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfășoară cu aceeași intensitate. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a unui sistem de forțe sau de alte acțiuni care au ca efect rezultant nul și, în consecință, nu modifică starea corpului ori a fenomenului asupra căruia se exercită. ♦ Fig. Stare de liniște, de armonie, de stabilitate lăuntrică. 3. Stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanță între elementele interdependente și toate variabilele necesare a fi corelate ale activității economice și sociale. 4. Fig. Proporție, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. – Din fr. équilibre, lat. aequilibrium.

ECHILÍBRU, echilibre, s. n. 1. Situație a unui corp asupra căruia se exercită forțe care nu-i schimbă starea de mișcare sau de repaus; stare staționară a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfășoară cu aceeași intensitate. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forțe de a nu schimba starea de mișcare sau de repaus a unui corp rigid asupra căruia se exercită. ♦ Fig. Stare de liniște, armonie, de stabilitate lăuntrică. 3. Stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanță între elementele interdependente și toate variabilele activității economice și sociale. 4. Fig. Proporție justă, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. – Din fr. équilibre, lat. aequilibrium.

ECHILÍBRU, echilibre, s. n. 1. Situație a unui corp asupra căruia se exercită forțe care nu-i schimbă starea de mișcare. Păstrarea echilibrului și a poziției normale a corpului... depind de integritatea bulbului, a cerebelului și a altor regiuni ale creierului. ANATOMIA 200. Pe grilaj, în echilibru, se prelingea o pisică de culoarea fumului de țigară. C. PETRESCU, Î. I 21. Cînd văzui, în cele din urmă, că echilibrul meu e aproape primejduit, descălicai. HOGAȘ, M. N. 93. ◊ Echilibru stabil = stare de echilibru a unui corp care se restabilește după ce a fost perturbată puțin. Echilibru instabil (nestabil sau labil) = stare de echilibru a unui corp care nu se mai restabilește după ce a fost perturbată. ◊ #Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forțe de a nu schimba starea de mișcare a unui corp rigid asupra căreia se exercită. 3. Fig. Stare de liniște, de armonie, de stabilitate între diferite situații, stări psihice etc. Echilibru sufletesc.Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile sînt egale cu cheltuielile.

echilíbru (-li-bru) s. n., art. echilíbrul; pl. echilíbre

echilíbru s. n. (sil. -bru), art. echilíbrul; pl. echilíbre

ECHILÍBRU s. 1. stabilitate. (Se asigură ~l navei.) 2. cumpănă, cumpăneală, cumpănire. (A se afla în poziție de ~.) 3. (rar) statică. (Tulburări de ~.) 4. v. armonie.

Echilibru ≠ dezechilibru

ECHILÍBRU s.n. 1. Stare a unui corp supus acțiunii unor forțe sau efecte care se anulează reciproc fără să-i schimbe starea de mișcare. ♦ (Fil.) Teoria echilibrului = concepție potrivit căreia în mecanismul procesului dezvoltării este esențială starea de echilibru între obiectul în dezvoltare și mediul ambiant. 2. (Fig.) Stabilitate a unei situații, a unei stări sufletești etc. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile sunt egale cu cheltuielile. [Pl. -re, -ruri. / cf. fr. équilibre, it. equilibrio, lat. aequilibrium < aequus – egal, libra – balanță].

ECHILÍBRU s. n. 1. stare a unui corp supus acțiunii unor forțe sau efecte care se anulează reciproc fără să-i schimbe starea de mișcare sau de repaus. 2. (biol.) însușire a organismelor sau a grupurilor de organisme de a se autoreînnoi. ♦ ~ ecologic = stare a unui mediu natural în care compoziția faunei și a florei rămâne aproape constantă. 3. proporție, raport just între lucruri opuse. ♦ ~ de forțe = situație în care mai multe puteri, de tărie aproximativ egală, se echilibrează ca influență și dominație în lume; ~ bugetar = stare a unui buget în care veniturile sunt egale cu cheltuielile. 4. (psih.) senzație de ~ = senzație care reflectă poziția și mișcările corpului în spațiu. 5. (fig.) stare de liniște, de armonie, de stabilitate sufletească. (< fr. équilibre, lat. aequilibrium)

ECHILÍBRU ~e n. 1) Stare a unui corp care este supus acțiunii unor forțe fără a-i schimba poziția. 2) Poziție verticală sau atitudine stabilă a unui corp în spațiu. 3) Concordanță între lucruri opuse sau diferite. 4) fig. Stare de liniște sufletească. [Sil. -li-bru] /<fr. équilibre, lat. aequilibrium

echilibru n. 1. starea unui corp supus unor forțe egale și contrare; 2. pozițiune verticală: a pierde echilibrul; 3. fig. proporțiune justă, stare de puteri cari se țin unele pe altele: echilibru european.

*echilíbru n., pl. e (fr. équilibre, d. lat. aequi-librium [d. aequus, egal, și librare, a cumpăni). V. libră, nivel). Cumpănire, starea de repaus a unuĭ corp solicitat de forțe opuse care se distrug. A perde [!] echilibru, a perde pozițiunea verticală, a cădea. Fig. Justa combinare a puterilor. Echilibru european, sistemă care tinde să împedice [!] ca un stat să devie [!] prea puternic față de altu.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ECHILÍBRU s. 1. stabilitate. (Se asigură ~ navei.) 2. cumpănă, cumpăneală, cumpănire. (A se afla în poziție de ~.) 3. (rar) státică. (Tulburări de ~.) 4. armonie, concordanță, potrivire, proporție, proporționalitate, simetrie, (fig.) simfoníe. (Un perfect ~ al elementelor unui ansamblu.)

punct de echilibru (sedim), punctul din lungul unui profil în care rata schimbărilor eustatice este egală cu rata subsidenției . P.e. separă zonele de înălțare și de coborâre ale nivelului de bază.

Intrare: echilibru (pl. echilibre)
echilibru (pl. echilibre) substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular echilibru echilibrul
plural echilibre echilibrele
genitiv-dativ singular echilibru echilibrului
plural echilibre echilibrelor
vocativ singular
plural