opțiuni
  • info

14 definiții pentru dăbilar

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂBILAR, dăbilari, s. m. (Înv.) Persoană care strângea biruri. – Dabilă + suf. -ar.

dăbilar sm [At: URECHE, L. 206 / V: dab~, ~băl~[1] / Pl: ~i / E: dabilă1 + -ar] (Înv) Perceptor.

  1. Variantă neconsemnată ca intrare principală, unde apare dăbălair. Care o fi corectă? — gall

DĂBILAR, dăbilari, s. m. (Înv.) Strângător de biruri. – Dabilă + suf. -ar.

DĂBILAR, dăbilari, s. m. (Învechit și arhaizant) Strîngător de biruri. Domnia-ta te trudeai cu rînduielile și cărțile dăbilarilor împărăției. SADOVEANU, D. P. 9. Se duc dăbilarii și adună de la oameni, cu îngăduința lui vodă, peșcheșuri sultanatului. id. N. P. 138. Umblau cu dăbilarii domnești pentru strîngerea dăjdiilor. BĂLCESCU, O. II 26.

dăbilar m. od. strângător de dări.

dăbilár m. (d. dabilă). Vechĭ. Încasator, perceptor. – Și da- (N. Cost.). V. cĭocoĭ, mumbașir, taxidar.

dabilar sm vz dăbilar corectat(ă)

dăbălair sm vz dăbilar

dabilár V. dăbilar.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dăbilar (înv.) s. m., pl. dăbilari

dăbilar s. m., pl. dăbilari

dăbilar s. m., pl. dăbilari

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DĂBILAR s. v. agent de percepție, perceptor.

dăbilar s. v. AGENT DE PERCEPȚIE. PERCEPTOR.

Intrare: dăbilar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăbilar
  • dăbilarul
  • dăbilaru‑
plural
  • dăbilari
  • dăbilarii
genitiv-dativ singular
  • dăbilar
  • dăbilarului
plural
  • dăbilari
  • dăbilarilor
vocativ singular
  • dăbilarule
  • dăbilare
plural
  • dăbilarilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăbălair
  • dăbălairul
plural
  • dăbălairi
  • dăbălairii
genitiv-dativ singular
  • dăbălair
  • dăbălairului
plural
  • dăbălairi
  • dăbălairilor
vocativ singular
  • dăbălairule
  • dăbălaire
plural
  • dăbălairilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dabilar
  • dabilarul
plural
  • dabilari
  • dabilarii
genitiv-dativ singular
  • dabilar
  • dabilarului
plural
  • dabilari
  • dabilarilor
vocativ singular
  • dabilarule
  • dabilare
plural
  • dabilarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dăbilar, dăbilari / dăbălair, dăbălairisubstantiv masculin

  • 1. învechit Persoană care strângea biruri. DEX '09 MDA2 DLRLC
    sinonime: perceptor
    • format_quote Domnia-ta te trudeai cu rînduielile și cărțile dăbilarilor împărăției. SADOVEANU, D. P. 9. DLRLC
    • format_quote Se duc dăbilarii și adună de la oameni, cu îngăduința lui vodă, peșcheșuri sultanatului. SADOVEANU, N. P. 138. DLRLC
    • format_quote Umblau cu dăbilarii domnești pentru strîngerea dăjdiilor. BĂLCESCU, O. II 26. DLRLC
etimologie:
  • Dabilă + sufix -ar. DEX '09 MDA2 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.