DUMIRIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) dumiri și rezultatul ei; lămurire, înțelegere, clarificare. [Var.: dumerire s. f.] – V. dumiri.

dumirire sf vz dumerire

DUMERIRE s. f. v. dumirire.

domerire sf vz dumerire

domirire sf vz dumerire

dumerire sf [At: MARDARIE L. 134 / V: ~mir~, domir~ / Pl: ~ri / E: dumeri] 1 Lămurire a cuiva asupra unei probleme, unei situații încurcate, neclare Si: (îvr) dumereală (1). 2 (Îvr) Clarificare a unei probleme Si: (îvr) dumereală (2). 3 (Înv) Determinare a cuiva să cedeze Si: înduplecare, (îvr) dumereală (3). 4 (Înv) Convingere a cuiva să primească ceva Si: (îvr) dumereală (4). 5 (Pex) Îmblânzire. modificată

DUMERIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) dumeri și rezultatul ei; lămurire, înțelegere, clarificare. [Var.: dumirire s. f.] – V. dumeri.

DUMERIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) dumeri și rezultatul ei; lămurire, înțelegere, clarificare. Colegul meu rămase cu gura căscată, simbol al unei dumeriri neașteptate. La TDRG. – Variantă: dumirire s. f.

dumirire v. dumerire

!dumirire/dumerire (rar) s. f., g.-d. art. dumiririi/ dumeririi

!dumerire/dumirire (rar) s. f., g.-d. art. dumeririi/dumiririi

dumerire s. f., g.-d. art. dumeririi

DUMERIRE s. v. lămurire.

DUMERIRE s. clarificare, edificare, lămurire. (~ lui într-o problemă.)