15 definiții pentru dubăcit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci.

DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusință; a nimeri. 2. A căuta cu stăruință. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci.

dibăci vt [At: CREANGĂ, O. 233 / V: (reg) dub~ / Pzi: ~césc / E: dibaci] (Pop) 1 (C.i. situații, planuri, proiecte etc.) A potrivi cu iscusință, cu îndemânare Si: a nimeri. 2 A descoperi (după multă căutare) Si: a dibui, a găsi. 3 (Rar) A căuta cu stăruință.

DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A potrivi lucrurile cu îndemînare, cu iscusință; a nimeri. (Atestat în forma regională ghibăci) Vorba ceea: în care cămeșă s-a măniet, într-aceea s-a dezmînia. Că altfel n-ai cum s-a ghibăcești. CREANGĂ, A. 98. 2. A căuta cu stăruință. Florea, vechilul, a bătut multe săptămîni drumurile spre Cudabi și spre Mînjina, dibăcind un creștin pe măsura dată de stăpîn, numai că i-a fost degeaba colindatul. POPA, V. 7. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui (4). Rîdea fericit Că m-a dibăcit. BANUȘ, B. 104. – Variantă: ghibăcí vb. IV.

GHIBĂCÍ, ghibăcesc, vb. IV. Tranz. V. dibăci.

A DIBĂCÍ ~ésc tranz. pop. 1) A potrivi cu dibacie. 2) A studia cu insistență (pentru a cunoaște). 3) A găsi după o căutare îndelungată; a descoperi. /Din dibaci

ghibăcì v. a fi ghibaciu: altfel n’ai cum să ghibăcești CR.

dibăcésc v. tr. (d. dibacĭ și dibuĭ). Găsesc când îmĭ trebuĭe, nemeresc: a dibăcĭ o cheĭe, un cuțit, o slugă bună. Scot la capăt, descurc, termin, îndeplinesc (ceva dificil).

ghibăcésc, ghibăcíe, V. dib-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dibăcí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 dibăceáscă

dibăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. dibăceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DIBĂCÍ vb. v. afla, descoperi, găsi, nimeri.

dibăci vb. v. AFLA. DESCOPERI. GĂSI. NIMERI.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

dibăci, dibăcesc v. t. (intl.) a găsi

Intrare: dubăcit
dubăcit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dubăcit
  • dubăcitul
  • dubăcitu‑
  • dubăci
  • dubăcita
plural
  • dubăciți
  • dubăciții
  • dubăcite
  • dubăcitele
genitiv-dativ singular
  • dubăcit
  • dubăcitului
  • dubăcite
  • dubăcitei
plural
  • dubăciți
  • dubăciților
  • dubăcite
  • dubăcitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)