6 definiții pentru dual (pl. dualuri)

DUÁL s. n. (Gram.) Număr gramatical care arată că este vorba de două exemplare dintr-o speță sau de o pereche de obiecte. Limba veche slavă posedă dualul.

DUÁL s.n. Număr gramatical care arată că este vorba de două exemplare din aceeași speță sau de o pereche de obiecte. [Pron. du-al, pl. -luri, -le. / < lat. dualis, cf. it. duale].

DUÁL, -Ă I. adj. care prezintă dualitate; dublu. ◊ (despre două noțiuni matematice) de aceeași natură, obținute una din cealaltă prin același procedeu. II. s. n. număr gramatical caracteristic unor limbi, deosebit de singular și plural, prin care se arată că este vorba de două exemplare din aceeași specie sau de o pereche de obiecte. (< fr. dual, lat. dualis)

DUÁL n. Număr gramatical folosit în unele limbi când e vorba numai de două ființe sau lucruri. [Sil. du-al] /<fr. duel, lat. dualis

dual n. Gram. număr ce deseamnă două persoane sau două lucruri.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DUÁL s. n. (< lat. dualis < duo „doi”, cf. it. duale): număr gramatical caracteristic limbilor vechi (sanscrita, greaca veche, slava veche), sârbei lusaciene și slovenei actuale, deosebit de singular și de plural, prin care se arată două exemplare din aceeași speță sau o pereche de obiecte.

Intrare: dual (pl. dualuri)
dual (pl. dualuri)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dual dualul
plural dualuri dualurile
genitiv-dativ singular dual dualului
plural dualuri dualurilor
vocativ singular
plural