13 definiții pentru dușman dujman


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DUȘMÁN2 ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Fiecare dintre persoanele care sunt legate printr-un sentiment de dușmănie reciprocă, privite în raport una față de alta; vrăjmaș; inamic. ~ de moarte. 2) Fiecare dintre părțile beligerante implicate într-un conflict armat, privite în raport una față de alta; inamic; vrăjmaș. /<turc. düșman

DUȘMÁN1 ~ă (~i, ~e) 1) v. DUȘMĂNOS. 2) Care ține de dușman; propriu dușmanului. /<turc. düșman

dușman a. și m. 1. care urăște pe cineva: Veveriță îmi este vechiu dușman NEGR.; 2. cel cu care ne aflăm în răsboiu: împărăția ne-a fost răpit-o dușmanii (!) ISP.; 3. perfid, viclean: Codre, codre, dușman ești, tu voinicii îi amăgești POP.; 4. invidios, pizmaș: când ai bani, trebue s’ai și dușmani PANN; 5. care are ură pentru ceva: dușmanul minciunei. [Turc. DUȘMAN].

dúșman (est) și dușmán (vest) m. (turc. düšmán, d. pers. düšmen, care vine d. vgr. dνs-menés, „răŭ doritor, dușmănos”; bg. sîrb. dušman). Inamic, vrăjmaș, care luptă contra ta. – Și dujmán (vest.). Fem. (și în est) dușmáncă, pl. e.

dujmán, ~că smf, a vz dușman


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dușmán s. m., adj. m., pl. dușmáni; f. sg. dușmánă, pl. dușmáne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DUȘMÁN s., adj. adversar, inamic, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pârâș, sculător. (Armata ~; e un ~ de temut.)

Dușman ≠ aliat, amic, prieten


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dușmán (-ni), s. m. – Inamic, vrăjmaș. – Mr. dusman. Tc. (per.) düșmen (Roesler 591; Miklosich, Türk. Elem., I, 288; Șeineanu, II, 165; Lokotsch 554; Ronzevalle 90), cf. alb., bg., sb. dušman.Der. dușmancă, s. f. (inamică, vrăjmașă); dușmănesc, adj. (privitor la dușmani; dușmănos); dușmănește, adv. (cu dușmănie, ostil); dușmănos, adj. (ostil); dușmăni, vb. (a fi ostil; a urî; a învrăjbi); dușmănie, s. f. (vrăjmășie); îndușmăni, vb. (a învrăjbi).

Intrare: dușman
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dușman
  • dușmanul
  • dușmanu‑
plural
  • dușmani
  • dușmanii
genitiv-dativ singular
  • dușman
  • dușmanului
plural
  • dușmani
  • dușmanilor
vocativ singular
plural
dujman
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)