17 definiții pentru drăpănat

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂRĂPĂNA, dărapăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărăpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

dărăpăna [At: DEX2 / Pzi: ~rapăn / E: pbl lat derapinare] 1 vr (La persoana 3) A se ruina. 2 vr (Pex) A se nărui. 3 vt (Reg) A-și smulge părul (de jale, de desperare).

DĂRĂPĂNA, dărapăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). – Probabil din lat. *derapinare.

DĂRĂPĂNA, dărapăn, vb. I. 1. Refl. (Mai ales despre construcții) A se ruina, a se distruge, a se strica, a se prăpădi; p. ext. a se nărui, a se surpa, a se prăbuși. Vechea mînăstire s-a dărăpănat. VLAHUȚĂ, O. A. II 151. ◊ Tranz. Fig. În zadar se mai cercară unii din boierii pribegi... să-i dărapene cu armele domnia. ODOBESCU, S. A. 125. 2. Tranz. (Regional; cu privire la păr) A-și smulge părul (de desperare, de jale). Intra-n casă suspinînd, Ieșea afară tot plîngînd, Păr bătrîn dărăpănînd. ȘEZ. VII 57. Cînd la țeapă se uita, Păr din cap dărăpăna Și cu jale tot zicea. TEODORESCU, P. P. 536.

A SE DĂRĂPĂNA pers.3 se dărapănă intranz. pop. (despre construcții) A se preface în ruine; a se ruina; a se dărâma; a se distruge. /<lat. derapinare

dărăpănà v. a sdrobi, a prăpădi: alții să-i dărăpene cu armele domnia OD. [Cf. lat. DERIPERE].

dărápăn, a -ăpăná v. tr. (lat. derápino, -áre, d. rápere, a răpi. Cp. și cu ngr. drapanizo, cosesc. – Dărapăn, enĭ, -ănă; să dărapene). Stric, distrug, risipesc (propriŭ și fig.) V. refl. Casa, familia s’a dărăpănat. Mă alterez, mă stric: sănătatea s’a dărăpănat. – Și derapăn (Munt.) și drapăn (Mold.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+dărăpăna2 (a se ~) (a se ruina) vb. refl., ind. prez. 3 se dărăpănea, imperf. 3 pl. se dărăpănau; conj. prez. 3 să se dărăpăneze; ger. dărăpănându-se

dărăpăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărapăn/dărăpăn, 2 sg. dărapeni, 3 dărapănă; conj. prez. 3 dărapene/să dărăpăne

dărăpăna vb., ind. prez. 1 sg. dărapăn, 2 sg. dărapeni, 3 sg. dărapănă; conj. prez. 3 sg. și pl. dărapene

dărăpăna (ind. prez. 1 sg. dărapăn, conj. dărapene)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DĂRĂPĂNA vb. 1. v. ruina. 2. a (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hâi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (Un obuz a ~ zidul cetății.)

DĂRĂPĂNA vb. 1. a (se) degrada, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) ruina, a (se) strica, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul de la grădină s-a ~.) 2. a (se) dărîma, a (se) nărui, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hîi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (Un obuz a ~ zidul cetății.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dărăpăna (-nez, dărăpănat), vb.1. (Înv.) A tăia, a zgîria. – 2. (Înv.) A smulge părul din cap. – 3. (Rar) A lua, a prăda, a jefui. – 4. A distruge, a nărui, a rade de pe fața pămîntului. – 5. A dăuna, a păgubi, a ruina. – Var. derăpăna. Lat. dĕruncĭnāre „a peria, a netezi, a nivela”. Semantismul prezintă dificultăți, în lumina primelor folosiri documentate în limba veche și populară, dar uitate în limba scrisă. Fonetismul indică faptul că trebuie să se plece de la o var. *dĕru(n)quĭnāre, cu trecerea lui qup; la pierderea infixului nazal ar fi putut influența analogia cu rupes, cf. it. dirupare, dirupinato. Ipotezele anterioare sînt insuficiente: lat. *deripinare (Candrea, Éléments, 11); dēripināre din lat. *dĕrapĕre (Philippide, Principii, 99; Pușcariu 484; Tiktin; REW 2579; Candrea; Scriban; Rosetti, I, 165; cf. contra Graur, BL, V, 95), formație dificilă care nu explică evoluția semantică; gr. δρεπανιζω „a seca” (Bogrea, Dacor., IV, 807). – Der. dărăpănătură, s. f. (ruină, clădire dărăpănată).

Intrare: drăpănat
drăpănat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • drăpănat
  • drăpănatul
  • drăpăna
  • drăpănata
plural
  • drăpănați
  • drăpănații
  • drăpănate
  • drăpănatele
genitiv-dativ singular
  • drăpănat
  • drăpănatului
  • drăpănate
  • drăpănatei
plural
  • drăpănați
  • drăpănaților
  • drăpănate
  • drăpănatelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dărăpăna, dărapăn / dărăpăna, dărăpăn / dărăpănaverb

  • 1. reflexiv unipersonal A se ruina, a se distruge. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Vechea mînăstire s-a dărăpănat. VLAHUȚĂ, O. A. II 151. DLRLC
    • format_quote tranzitiv figurat În zadar se mai cercară unii din boierii pribegi... să-i dărapene cu armele domnia. ODOBESCU, S. A. 125. DLRLC
  • 2. tranzitiv regional A-și smulge părul (de jale, de desperare). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Intra-n casă suspinînd, Ieșea afară tot plîngînd, Păr bătrîn dărăpănînd. ȘEZ. VII 57. DLRLC
    • format_quote Cînd la țeapă se uita, Păr din cap dărăpăna Și cu jale tot zicea. TEODORESCU, P. P. 536. DLRLC
  • comentariu Pentru sensul (1.) se folosește conjugarea a II-a. DOOM 3
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.