12 definiții pentru drăguț (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

drăguț, ~ă [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~e / E: drag + -uț] 1-2 a (Șhp) (Cam) drag (2) Si: (pop) drăguleț (2-3), drăgulic (1-2), (reg) drăgulaș (1-2), drăgulean (1-2). 3 a Care are o înfățișare și o comportare plăcută Si: drăgălaș (1), (pop) drăguleț (4). 4 a Care atrage prin grație, gingășie sau farmec (inspirând dragoste) Si: iubit, drag (16), scump. 5 a (Îe) A fi (sau a se arăta) ~ A fi amabil, binevoitor. 6 av (Îe) A se purta ~ A fi amabil. 7 a (Irn; urmat de prepoziția de) Năstrușnic. 8-9 smf, a Termen alintător cu care cineva se adresează unei persoane iubite. 10 a Care produce o impresie plăcută. 11 smf (Pop) Iubit. 12 sma (Buc; îs) ~u cumetriții Dans popular nedefinit mai de aproape.

DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit, ibovnic, amant. – Drag + suf. -uț.

DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arăta, (adverbial) a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. S. m. și f. (Pop.) Iubit(ă), ibovnic(ă), amant(ă). – Drag + suf. -uț.

DRĂGÚȚ2, -Ă, drăguți, -e, s. m. și f. 1. (Familiar; la vocativ) Termen alintător cu care ne adresăm cuiva. Surori! Sîntem surori, drăguțo! G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 66. (Adesea ironic) De n-ai poftă să putrezești în copac, drăguță, trebuie să fii mai darnică. NEGRUZZI, S. I 90. ◊ (Invariabil, la forma feminină drăguță, folosit și pentru masculin) Te cred, drăguță, dar sînt cam scumpe!... Ai parale? VLAHUȚĂ, O. A. 382. Drăguță, dacă nu te superi, m-aș ruga... încă un pahar cu apă. CARAGIALE, O. II 214. ♦ (Rar) Copil iubit, drăgălaș. Bunele bătrîne nu se puteau dumeri cum de sînt atît de învățați drăguții lor. NEGRUZZI, S. I 6. 2. Iubit(ă), ibovnic(ă), amorez(ă). Vorbeau despre el spunînd nu drăguțul, nu amorezul, ci logodnicul domnișoarei Vasilica. PAS, Z. I 309. Cînd Prier-Alb... a plecat În alte lumi, să caute pierduta lui drăguță, A dat lui Prier-negru atunci o năfrămuță. COȘBUC, P. II 175. Nici micuță, nici năltuță, Numai bună de drăguță. ALECSANDRI, P. I 91.

drăguț a. drăgălaș (despre ființe și despre lucruri): un drăguț de biciușor CR. ║ m. 1. copil iubit: drăguțul mamei; 2. amorez: drăguțul ei.

drăgúț, -ă adj. Drăgălaș, simpatic, ĭubit: față drăguță. Subst. Amant, amantă. Adv. Plăcut, frumos: a scrie drăguț.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; adj. f., s. f. drăgúță, pl. drăgúțe

drăgúț adj. m., s. m., pl. drăgúți; f. sg. drăgúță, pl. drăgúțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DRĂGÚȚ s. v. amant, concubin, iubit, prieten.

drăguț s. v. AMANT. CONCUBIN. IUBIT. PRIETEN.

drăguță s. v. AMANTĂ. CONCUBINĂ. IUBITĂ. PRIETENĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

drăgúț, drăguți, s.m.f. – (pop.) Iubit, prieten, amant. – Din drag + suf. - (DEX, MDA).

Intrare: drăguț (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • drăguț
  • drăguțul
  • drăguțu‑
plural
  • drăguți
  • drăguții
genitiv-dativ singular
  • drăguț
  • drăguțului
plural
  • drăguți
  • drăguților
vocativ singular
  • drăguțule
  • drăguțe
plural
  • drăguților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

drăguț, -ă (persoană) drăguț drăguță

  • exemple
    • Vorbeau despre el spunînd nu drăguțul, nu amorezul, ci logodnicul domnișoarei Vasilica. PAS, Z. I 309.
      surse: DLRLC
    • Cînd Prier-Alb... a plecat În alte lumi, să caute pierduta lui drăguță, A dat lui Prier-negru atunci o năfrămuță. COȘBUC, P. II 175.
      surse: DLRLC
    • Nici micuță, nici năltuță, Numai bună de drăguță. ALECSANDRI, P. I 91.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Drag + sufix -uț.
    surse: DEX '98 DEX '09